Amăgirea demonului desfrânării 

Altceva este iubirea cea după Dumnezeu și alta este iubirea cea dobitocească și irațională a lumii și a cărnii.  Îmi este vădită nemernicia pe care o dovedește vicleanul și preaspurcatul demon, care stă la pândă grăbindu-se să se aşeze în sufletele cele virtuoase și iubitoare de Dumnezeu. Duhul curviei pe care tinerii obişnuiesc a-l numi eros, acesta, pe cei care sunt înclinați spre plăcere, nesocotesc judecățile viitoare și tribunalul final valabil pentru toată lumea, îi atrage fățiş și deodată, și fără osteneală în prăpastia desfrâului. Însă pentru cei care au grijă de a lor mântuire și se luptă cu fiarele plăcerii și ale desfătării trupești, pentru aceștia folosește anumite momeli, șiretenii și viclenii. La început, chipurile, pare că nimic nu este vătămător, ci că ar fi vorba doar de iubire firească și de afecțiune față de o persoană necunoscută sau cunoscută, de gen masculin sau feminin, iubire care nu cere o atenție specială. După aceasta, diavolul îi îndeamnă să stea de vorbă, să viețuiască împreună, să călătorească laolaltă, să se împrietenească, să umble împreună în vacanțe, să aibă lucrurile necesare împreună și să sărbătorească la un loc, să se curteze unul pe altul și să mănânce în comun, fără a avea neapărat gânduri de desfrânare. Acestea toate însă se fac temeiuri, fundamente, începuturi, și rădăcini ale păcatului. După toate acestea, cu trecerea timpului și după ce obişnuința cea rea se face greu de înlăturat, demonul, apropiindu-se pe neaşteptate de părțile genitale, aprinde deodată foc asupra trupului și fierbe mădularele acestuia în clocot asemenea alamei și îl îmboldeşte săgetând inima lui cu săgețile cele înroşite ale gândurilor plăcerii nelegiuite, spre lucrarea cea vicleană, arzându-l tot așa de tare după cum ardea odinioară cuptorul cel de foc din Babilon. De aceea, de multe ori, sufletul, atunci când este istovit, amortește și slăbeşte în puterile lui cele duhovniceşti din pricina gâdilărilor trupești, are nevoie să strige cu cuvintele Scripturii: Înconjurând m-au înconjurat și s-au aprins ca un foc de spini ( Ps.117:11-12). Căci prin aprinderea trupului și prin mişcări necuviincioase, diavolii cei răi pun fără zgârcenie veninul şarpelui celui necurat peste cele dinlăuntu ale mele, și de aceea trebuie să spunem cu psalmistul: Şalele mele s-au umplut de ocări (Ps. 37:7). Că iată, puterea celui viclean a lucrat peste mijlocul meu: Necăjitu-m-am și m-am smerit foarte (Ps. 37:8), împresuratu-m-au împrejur cu zidul celor de ruşine. Şi cum pot eu, oare, să trec acest zid? Cursă au pregătit demonii picioarelor mele, și au împilat sufletul meu (Ps. 56:8). Întuneric se află întru ochii mei, pentru că eu am vrut să nu văd. Nevedere vătămătoare este, aşadar, desfrânarea și, ca să spunem pe scurt, toată cunoașterea și pofta ce ține de trup. Sunt prins asemenea leului ce merge la junghiere și sunt adus ca un câine în lanțul său și ca o pasăre căzută în capcană și sufăr de aprinderea cea mare a necurăției.  Cine, dar, va ruga pentru mine pe Stăpânul și lubitorul de oameni Dumnezeu să vină și să-mi ajute, să mă prindă de mână, așa cum S-a atins oarecând de soacra lui Petru, pentru ca să se depărteze de la mine ispita și să mă părăsească iubirea cea pătimașă, înfricoșătoare și neruşinată, ca să mă pot ridica, iarăși, la viața cea cumpătată spre a sluji cu chibzuință Domnului? Să te păzești și să te ferești, după putere, de acest linguşitor și viclean demon și să nu te lași biruit, nu îl privi, ca nu cumva prin porțile tale (Ier. 9:21), adică prin ochi, cum spune prorocul, să se aprindă în sufletul tău moartea păcatului, ci uitându-te în jos spre pământ să îi răspunzi cu privire crâncenă și cu față aspră și să nu primești a râde. Căci noi trebuie să cucerim întăriturile celui rău și să sesizăm uneltirile şarpelui celui necurat, înainte de a ne prinde cu momelile sale cele multe și cu lațurile poftei. Și, pentru că temeiul faptei celei trupești este dispoziția sufletească cea iubitoare de trup, mai înainte de a ieși ea spre cele din afară și de a încolți răul și de a face ramuri, depărteaz-o din rădăcină, pentru a nu fi silit să folosești cazmaua și să faci uz de foc, având nevoie de mult ajutor pentru a nimici copacul desfrânării. Căci de multe ori rădăcina ce a rămas într-un singur loc a dărâmat chiar și un zid foarte bine zidit, sau piatra cea tare a despicat-o.  Fugi, dar, de momeala cea amăgitoare a stricăciunii și eliberează-te de cursele diavolului, zdrobind capcanele acestuia și întrarmându-te de jur împrejur cu postul, cu rugăciunea deasă, cu plecările genunchilor, cu osteneala cea trupească, cu îndeletnicirile drepteicredinței și cu alte multe mărturii și fapte de ajutor. Apoi, psalmodiază dimpreună cu fericitul David către atotînaltul Mântuitor și Binefăcător al nostru, Hristos, zicând: Ferește-mă de cursa care mi-au pus mie și de smintelile celor ce lucrează fărădelegea (Ps. 140:9). Amintește-ți, dar, și de poruncile din Evanghelie: Să fie mijloacele voastre încinse cu întreaga înțelepciune, și făcliile minții să fie aprinse, iar voi să vă asemănați cu oamenii cei ce așteaptă pe Domnul lor, când va veni din ceruri, și va afla priveghind pe cei ce cu adevărat Îl cinstesc și Îl iubesc pe El, pentru a-i face să strălucească ca soarele în cereasca Sa Împărăție (Lc. 12:35-36). Cunoaște însă și aceasta, că vrăjmașul nu numai prin cei arătoși la vedere ispiteşte pe cineva, ci insuflă sufletului o iubire oarbă și cât privește chipurile celor urâți și neplăcuți, femei și bărbați. Căci demonul acesta prieten al necurăției este iscoditor de rele și se descoperă în multe chipuri și încearcă de multe ori, în fel și chip, să ne prindă în cursă prin pofta cea nelegiuită și neruşinoasă. Fugi deci de tovărășiile cu tinerii cei necurați, atât cu cei arătoși, cât și cu cei urâți la vedere. Când însă cu timpul vei simți și vei înțelege că ești stânjenit de această patimă stricăcioasă a desfrânării, care îți târăște sufletul spre întuneric și spre necurăție, să te gândești că mintea ta este împăratul Saul, care a fost stăpânit de duhul cel viclean al iubirii pătimaşe, și aducând înaintea ta cartea lui David, descântă-ți inima cea cuprinsă de diavol liniştind-o prin cuvintele Duhului Sfânt și înalță Domnului cântare de psalmi: Păzeşte-mă de cursa ce mi-au pus-o mie, de smintelile celor ce lucrează fărădelegea (Ps. 140:9) și Izbăvește-mă din mâna vrăjmașilor celor ce mă prigonesc (Ps. 30:15). Iar demonul, înfricoşat și scârbit de cuvintele dumnezeiești și de mult-folositoarea cântare a psalmilor, se va depărta ruşinat de la tine; iar tu te vei ridica din groapa nenorocirii prin dumnezeiescul har și vei simți cum un aer de neprihănire necunoscut și o stare nepătimașă și curată, neamestecată și foarte veselă, asemenea unui cer senin și înstelat, se va ivi brusc din noaptea încețoșată și întunecată, ca și cum ți-ar spune: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm și să ne veselim întru ea (Ps. 117:24). Deschideți-mi, aşadar, voi îngeri ai lui Dumnezeu porțile dreptății (Ps. 117:19), ca să intru prin ele. Mărturisi-mă-voi Ție, că m-ai ascultat și m-ai făcut spre mântuire. Binecuvântat este Dumnezeu, Care nu a lepădat rugăciunea mea și mila Lui nu a alungat-o de la mine (Ps. 65:19).