Zis-a un bătrân, auzind cuvântul înțeleptului dintre englezi care întreba dacă “a fi sau a nu fi” este întrebarea: “Frumoasă e întrebarea, dar nu deplină, căci mai lipsește un cuvânt: a fi ce anume?”
Și a adăugat: “Căci nu-i vorba doar de a fi ori a nu mai fi, ci de a fi ceea ce ai fost zidit să fii, ori a rămâne ceea ce te-au făcut patimile și uitarea de Dumnezeu. Omul care se teme doar de moarte n-a înțeles încă cea mai grea întrebare — că poate fi viu cu trupul și mort cu sufletul, umblând ca o umbră printre umbre, fără să fi ajuns niciodată la sine însuși.”
Zis-a iarăși: “Hamlet se temea de ‘ce vise vor veni’ după somnul morții, și în aceasta a grăit ca un om, nu ca un creștin. Căci noi nu ne temem de vise, ci așteptăm o trezire — și acea trezire va arăta nu dacă am fost ori n-am fost, ci cui am semănat cât am fost: chipului cu care ne-am născut, ori chipului pe care ni l-au țesut patimile.”
Și a încheiat: “Deci întrebarea cea adevărată nu e a fi sau a nu fi, ci: a fi tu însuți, unit cu Hristos, ori a nu fi decât o umbră a ta, înstrăinată de ea. Aceasta-i moartea cea adevărată de care să te temi — nu încetarea suflării, ci încetarea asemănării.”
