Introducere
Șase zile a lucrat Dumnezeu, zidind cerul și pământul și toate cele dintr-însele, iar în ziua a șaptea S‑a odihnit de toate lucrurile Sale (Fac. 2:2). Omul a fost zidit în ziua a șasea, ca și cum toată zidirea ar fi fost pregătită pentru venirea lui, precum casa se gătește pentru stăpânul ei.
Dar numărul zilelor creației nu se oprește la șapte. Biserica, luminată de Duhul Sfânt, a cunoscut și ziua a opta — zi care nu se numără între zilele săptămânii, ci stă dincolo de ele, ca hotar al veacului ce va să vină. În ziua întâi a săptămânii, care este totodată și a opta de la începutul facerii, Hristos a înviat din morți, sfărâmând moartea și deschizând intrarea omenirii în veacul netrecător.
Temeiul scripturistic al numărului
Solomon a zis: „Dă parte la șapte, ba chiar și la opt” (Eccl. 11:2), cuvânt pe care Părinții l-au tâlcuit ca proorocie despre cele șapte zile ale veacului acestuia și despre ziua a opta a veacului ce va să fie. Iar David, în titlurile unor psalmi, pomenește „a opta”, pe care Sfinții Părinți au înțeles-o ca pe ziua învierii celei de obște.
Domnul a fost răstignit în ziua a șasea — vineri —, S‑a odihnit trupește în mormânt în ziua a șaptea — sâmbăta —, iar în ziua întâi a săptămânii următoare, care este a opta de la începutul creației, a înviat. Astfel, ziua învierii este ziua a opta, începutul veacului nou, dincolo de ciclul zilelor căzute.
Sfântul Vasile cel Mare și taina zilei neînserate
Sfântul Vasile cel Mare, tâlcuind Hexaimeronul, se oprește asupra zilei celei dintâi a facerii și arată de ce Moise n-a numit-o „ziua întâi”, ci „zi una”. Moise a voit să arate că această zi nu se sfârșește odată cu celelalte, ci se întoarce la sfârșitul veacurilor ca zi a opta, care este totodată și cea dintâi a unei alte lumi.
Sfântul Vasile numește această zi „ziua neînserată, care nu are seară, nici urmare de altă zi, veacul nesfârșit și neîmbătrânit”. Cele șapte zile ale săptămânii se rotesc într-un cerc neîntrerupt; ziua a opta iese din acest cerc: nu mai vine seară după ea, căci ea este pragul veșniciei.
Pentru aceasta, în multe locuri, baptisteriile au fost zidite cu opt laturi, ca cel ce se botează să intre, prin însăși forma locului, în taina zilei a opta: moarte împreună cu Hristos și înviere la viață nouă, ca arvună a învierii celei de obște.
Sfântul Ioan Gură de Aur: pârga celor adormiți
Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește cuvântul Apostolului: „Hristos a înviat din morți, fiind începătură (pârgă) celor adormiți” (1 Cor. 15:20). Pârga nu este alt rod, ci partea dintâi a aceluiași rod. Așa este Hristos față de noi: nu o înviere deosebită de a noastră, ci începutul aceleiași învieri pe care o va lua tot neamul omenesc.
De aceea Biserica îi pomenește necontenit pe cei adormiți — la Liturghie, la parastase, la milostenii — căci drumul lor și al nostru este același. Rugăciunea noastră le folosește lor, iar mijlocirea lor ne folosește nouă, fiindcă suntem mădulare ale aceluiași Trup, care nu se desparte nici prin moarte.
Cele trei stări: a șasea, a șaptea și a opta zi
Ziua a șasea — viața de acum
Ziua a șasea este chipul vieții noastre: osteneală, luptă, purtarea crucii, așteptarea ceasului despărțirii.
Ziua a șaptea — odihna sufletelor în Rai
Ziua a șaptea este starea sufletelor drepților după moarte: odihnă reală, lumină adevărată, apropiere de Dumnezeu, dar încă fără plinătatea unirii cu trupul înviat. Nu este o stare intermediară de curățire, ci starea desăvârșită a sufletului, care așteaptă desăvârșirea omului întreg.
La adormire, sufletul trece prin judecata particulară, care arată limpede starea lui și locul potrivit acestei stări — lumină sau întuneric. Nu este o pedeapsă temporară, nici o curățire prin timp, ci intrarea sufletului în starea cuvenită.
La sfârșitul veacurilor va veni judecata de obște, când toți oamenii vor învia cu trupurile și se va pecetlui pentru totdeauna soarta fiecăruia, suflet și trup împreună.
Ziua a opta — învierea cea de obște
Ziua a opta este învierea tuturor, când sufletele se vor uni iarăși cu trupurile, proslăvite prin puterea lui Hristos. Această zi nu a venit încă pentru nimeni afară de Hristos, pârga celor adormiți. Ea va veni deodată pentru toți, „într-o clipeală, întru trâmbița cea de apoi” (1 Cor. 15:52).
Bucuria sfinților și mijlocirea lor
Sfinții nu se află într-o așteptare goală, ci în Rai, în lumină și în apropierea lui Dumnezeu. Domnul a zis tâlharului: „Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43). Ei se bucură de Dumnezeu și mijlocesc pentru noi cu putere, fiind vii înaintea Lui, după cuvântul: „Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al viilor” (Matei 22:32).
Plinătatea lor nu este micșorată, ci doar neîmplinită în sensul unirii cu trupul înviat, care va veni la sfârșitul veacurilor.
De ce contează această deosebire
Nici cei mai mari sfinți nu au primit încă plinătatea făgăduinței, ci o vor primi împreună cu noi, după cuvântul Apostolului: „Ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea” (Evr. 11:39‑40). Toată Biserica — cea din cer și cea de pe pământ — va intra împreună în ziua a opta.
De aceea ne rugăm pentru cei adormiți, ca pentru frații noștri care așteaptă aceeași zi pe care o așteptăm și noi.
Încheiere
Noi, cei vii, ne aflăm în ziua a șasea, purtând crucea ostenelilor. Cei adormiți se odihnesc în ziua a șaptea, în lumina Raiului, mijlocind pentru noi și așteptând plinătatea unirii cu trupul înviat. Iar ziua a opta, ziua neînserată, va răsări deodată pentru toți, când Hristos va veni întru slavă, și „așa pururea vom fi cu Domnul” (1 Tes. 4:17).
Veșnica lor pomenire, și nouă, mântuire!
