What app eats up most of your screen time — and do you even feel bad about it?
Telefonul și pustia luată cu japca
Nu vreo aplicație anume mă fură — ci degetul care alunecă spre ecran fără poruncă, mai iute decât mintea trează. Așa lucrează patima: nu cere voie, se instalează în obișnuință. Da, simt vina, ca pe o durere a conștiinței care încă n-a amuțit. Nu cred că lupta e cu aplicația, ci cu pustia din inimă pe care ea o umple — pustie ce cere fie rugăciune, fie zgomot. Eu, prea des, îi dau zgomot.
The app, and the wilderness it’s covering
It isn’t any one app — it’s my finger moving toward the screen before my will even speaks. That’s how a passion works: it doesn’t ask, it settles into habit. Yes, I feel the guilt, like an ache of conscience not yet gone silent. The real fight isn’t with the app, but with the emptiness in the heart it’s filling — an emptiness that asks for either prayer or noise. Too often, I hand it noise.
