Inima recunoscătoare vede daruri acolo unde inima nemulțumitoare vede numai lipsuri.
Nemulțumirea întunecă mintea și îl face pe om să creadă că fericirea se află mereu în ceea ce nu are încă. Recunoștința însă îl întoarce spre ceea ce Dumnezeu i-a dăruit deja și îi deschide ochii să vadă purtarea de grijă care l-a însoțit în fiecare zi.
Mulțumește lui Dumnezeu nu numai pentru bucurii, ci și pentru încercări. Bucuriile mângâie sufletul, iar încercările îl curățesc. Unele arată bunătatea lui Dumnezeu, celelalte învață răbdarea și nădejdea. Amândouă sunt căi prin care Tatăl lucrează la mântuirea omului.
Recunoștința nu schimbă trecutul și nici nu înlătură toate greutățile, dar schimbă inima celui care mulțumește. Ea risipește cârtirea, domolește frica și aprinde iubirea. Într-o inimă recunoscătoare, harul găsește întotdeauna loc de odihnă.
Începe și sfârșește fiecare zi cu mulțumire. Omul care învață să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru puțin va descoperi că nimic din ceea ce vine din mâna Lui nu este puțin.
„În toate mulțumiți, căci aceasta este voia lui Dumnezeu pentru voi, în Hristos Iisus.” (1 Tesaloniceni 5:18)
