Păcatul nu începe atunci când mâna lucrează, ci atunci când mintea încetează să vegheze.
Inima este asemenea unei cetăți, iar mintea este străjerul așezat pe zidurile ei. Dacă străjerul adoarme, vrăjmașul intră fără împotrivire. Tot astfel, gândurile rele nu dobândesc putere prin simpla lor venire, ci prin primirea și hrănirea lor înlăuntrul nostru.
Nu te tulbura pentru că ești ispitit. Nimeni nu este scutit de luptă. Tulbură-te numai dacă începi să vorbești cu ispita ca și cum ar fi un prieten. Gândul rău este mai ușor de alungat la poartă decât după ce a ajuns stăpân în inimă.
Vegherea nu înseamnă încordare neîncetată, ci o atenție liniștită înaintea lui Dumnezeu. Sufletul care se roagă cu smerenie începe să recunoască mai repede ceea ce vine de la har și ceea ce vine din înșelare. Astfel, mintea se luminează, iar inima rămâne în pace.
Nu încerca să biruiești fiecare gând prin propriile puteri. Întoarce-ți mintea către Hristos. Lumina nu se luptă cu întunericul; ea doar se arată, iar întunericul se risipește.
„Fiți treji, privegheați! Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8)
