What’s the best local dish you’ve ever eaten while traveling?
The Pateric tells of an elder in a monastery who was given, as a gift, a beautiful cluster of ripe grapes. Instead of eating it, the elder thought of a sick brother in the next cell and sent it to him. The sick brother, in turn, thought of another, older and more weary than himself, and sent the grapes further on. So the cluster passed from cell to cell, from hand to hand, each father choosing to give it away rather than taste it — until, having gone the whole round of the community, the grapes returned, untouched, whole, still fresh, to the elder who had first received them.
I think of this story every time I make rasolnic at home. It’s a dish I once tasted far away, somewhere the road had carried me, and brought back with me to make for the ones at home. I didn’t seek it out for myself — it came to me the way a gift comes, and now I pass it on, at my own table, to those I share it with. Maybe that’s the secret of any good dish: it doesn’t stay good because you keep it for yourself, but because you let it circulate, hand to hand, like the grapes in the Pateric — and the more you give it away, the more whole it returns to you.
RO
Se spune în Pateric că unui bătrân dintr-o mănăstire i-a fost adus, ca dar, un ciorchine de struguri copt și frumos. Bătrânul, în loc să-l mănânce, s-a gândit la un frate bolnav din chilia vecină și i l-a trimis lui. Fratele bolnav, la rândul lui, s-a gândit la altul, mai bătrân și mai ostenit decât el, și i-a trimis strugurele mai departe. Așa a trecut ciorchinele din chilie în chilie, din mână în mână, fiecare părinte alegând să-l dăruiască în loc să-l guste, până când, după ce a înconjurat toată obștea, strugurele s-a întors — neatins, întreg, la fel de proaspăt — la bătrânul care-l primise întâi.
Mă gândesc la povestea asta ori de câte ori fac rasolnic acasă. E o mâncare pe care am gustat-o cândva departe, într-un loc pe unde m-a purtat drumul, și pe care am adus-o cu mine înapoi, ca s-o fac pentru cei de-acasă. Nu am căutat-o pentru mine — a venit spre mine, așa cum vine un dar, și acum o dau mai departe, la masa mea, celor cu care o împart. Poate că asta e taina oricărei mâncări bune: nu rămâne bună fiindcă o ții pentru tine, ci fiindcă o lași să circule, din mână în mână, ca strugurele din pateric — și cu cât o dai mai departe, cu atât se întoarce mai întreagă la tine.
