Dumnezeu privește mai întâi la inima din care izvorăște fapta și abia apoi la fapta însăși.
Aceeași lucrare poate fi luminată de iubire sau întunecată de slava deșartă. Un cuvânt bun poate fi rostit pentru mângâierea aproapelui sau pentru lauda proprie. O milostenie poate fi făcută din compătimire sau din dorința de a fi văzut. Omul vede ceea ce se face, dar Dumnezeu vede pentru cine și de ce se face.
De aceea, cercetează-ți adesea inima. Întreabă-te nu doar: „Ce fac?”, ci și: „Pentru cine fac?” Dacă răspunsul este Hristos, chiar și cea mai mică faptă capătă greutate veșnică. Dacă răspunsul este iubirea de sine, chiar și faptele mari își pierd strălucirea înaintea lui Dumnezeu.
Nu te întrista când nimeni nu observă binele pe care îl faci. Ceea ce rămâne ascuns oamenilor este cunoscut Tatălui ceresc. Harul rodește cel mai adesea în locurile unde slava omenească nu ajunge.
Lucrează ca și cum numai Dumnezeu ar vedea, pentru că, în adevăr, El este Cel înaintea Căruia îți trăiești întreaga viață. Atunci inima va deveni simplă, iar pacea va lua locul dorinței de a fi apreciat.
„Iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.” (Matei 6:4)
