If you could erase one event from history, what would it be?
I don’t think I’d pick a single event. The idea of “erasing” something from history assumes evil can be isolated and lifted out like a faulty part from a machine, leaving everything else untouched. But history doesn’t work that way — it’s more like a weave where every thread is bound to the next. Even the heaviest sufferings have sometimes produced responses, institutions, art, solidarities that wouldn’t have existed without them. I’m not saying that to justify evil — it’s a real burden, not a pedagogical tool — but because “erasing” is a fantasy that spares us the harder question: what do we do with what remains?
If I had to land somewhere, it wouldn’t be one event but an assumption that fed many of them: the idea that one group of people is worth less than another. Slavery, genocides, colonialism, many wars grew out of it. But even here, erasing the event wouldn’t erase the assumption — people would find another event to express it through, as long as it stays unremoved from the mind.
So my honest answer is less about the past and more about a suspicion: that the question “what would you erase” moves our attention away from the place where we could actually do something — now — toward an imaginary place where we can do nothing. It’s a beautiful question for reflection, but a dangerous one if it stops there.
RO
Nu cred că aș alege un eveniment anume. Ideea de a „șterge” ceva din istorie presupune că răul poate fi izolat și scos ca o piesă defectă dintr-un mecanism, lăsând restul neatins. Dar istoria nu funcționează așa — e mai degrabă o țesătură unde fiecare fir e legat de următorul. Chiar și suferințele cele mai grele au generat, uneori, răspunsuri, instituții, arte, solidarități care n-ar fi existat fără ele. Nu spun asta ca să justific răul — e o povară reală, nu un instrument pedagogic — ci pentru că „a șterge” e o fantezie care ne scutește de întrebarea mai grea: ce facem cu ce a rămas?
Dacă m-aș opri undeva, m-aș opri nu la un eveniment, ci la o presupoziție care a alimentat multe dintre ele: ideea că un grup de oameni valorează mai puțin decât altul. Din ea au ieșit sclavia, genocidele, colonialismul, multe războaie. Dar chiar și aici, „ștergerea” evenimentului nu ar șterge presupoziția — oamenii ar găsi alt eveniment prin care s-o exprime, atâta timp cât ea rămâne nescoasă din minte.
Așa că răspunsul meu sincer e mai puțin despre trecut și mai mult despre o suspiciune: că întrebarea „ce aș șterge” ne mișcă atenția dinspre locul unde am putea face ceva — acum — spre un loc imaginar unde nu putem face nimic. E o întrebare frumoasă pentru reflecție, dar periculoasă dacă se oprește acolo.
