Pacea inimii este una dintre cele mai mari comori ale vieții duhovnicești. Se dobândește cu osteneală, dar se poate pierde printr-o singură clipă de neatenție.
Vrăjmașul nu urmărește întotdeauna să te arunce în păcate mari. De multe ori îi este de ajuns să-ți fure pacea. O tulburare mică, un cuvânt care rănește, o grijă hrănită fără măsură sau o judecată împotriva aproapelui pot deschide ușa neliniștii. Iar o inimă tulburată aude tot mai greu glasul lui Dumnezeu.
Deprinde-te să păzești pacea ca pe un dar sfânt. Înainte de a răspunde, roagă-te. Înainte de a te împotrivi, cercetează-ți inima. Înainte de a vorbi despre greșeala altuia, plângi pentru propria ta neputință. Astfel, pacea nu va depinde de purtarea oamenilor, ci de rămânerea ta în Hristos.
Nu înseamnă că vei trăi fără încercări. Înseamnă că, în mijlocul lor, vei avea un loc lăuntric unde furtuna nu poate pătrunde, pentru că acolo domnește Hristos. Adevărata pace nu este absența luptei, ci prezența Domnului în timpul luptei.
Păzește-ți inima mai mult decât dreptatea ta, mai mult decât părerea ta și mai mult decât biruința ta. Dacă pacea lui Hristos rămâne în tine, nu ai pierdut nimic din ceea ce este cu adevărat de preț.
„Și pacea lui Dumnezeu, care covârșește toată mintea, va păzi inimile voastre și cugetele voastre în Hristos Iisus.” (Filipeni 4:7)
