Felul în care îl privești pe aproapele arată cât de adânc L-ai lăsat pe Hristos să locuiască în inima ta.
Este ușor să-L cauți pe Dumnezeu în rugăciune și în biserică. Mai greu este să-L recunoști în omul care te întrerupe, care te obosește, care nu gândește ca tine sau care te-a rănit. Totuși, iubirea față de Dumnezeu se dovedește tocmai în felul în care îl întâmpini pe cel de lângă tine.
Nu privi omul numai prin ceea ce face astăzi. Privește-l și prin ceea ce poate deveni prin harul lui Dumnezeu. Așa a privit Hristos pe vameși, pe pescari, pe tâlharul de pe cruce și pe cei căzuți în păcat. El vedea dincolo de rănile lor chipul pe care Tatăl îl zidise.
Când întâlnești un om dificil, nu întreba mai întâi: „Cum să mă apăr de el?”, ci: „Cum să nu-mi pierd iubirea?” Uneori va trebui să spui adevărul, alteori să păstrezi tăcerea; uneori să te apropii, alteori să păstrezi o distanță înțeleaptă. Dar în toate acestea, să nu lași ura să-și afle loc în inimă.
Fiecare om pe care Dumnezeu îl așază în calea ta este și o chemare la asemănarea cu Hristos. Cel care învață să vadă chipul Domnului în aproapele începe să descopere că iubirea nu este doar o poruncă, ci însăși viața Împărăției.
„Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.” (Matei 25:40)
