Adevărata rugăciune nu încearcă mai întâi să schimbe voia lui Dumnezeu, ci să schimbe inima omului.
De multe ori venim înaintea Domnului cu dorința de a primi un răspuns, o izbăvire sau o binecuvântare. Dumnezeu ascultă cererile noastre, dar lucrează mai adânc decât cerem noi. În timp ce noi Îi cerem să schimbe împrejurările, El începe să schimbe omul care trece prin ele.
Rugăciunea nu este o fugă din fața vieții, ci întâlnirea cu Cel care dă sens vieții. În lumina lui Dumnezeu, frica începe să se prefacă în încredere, mânia în blândețe, iar neliniștea în pace. Uneori problema rămâne aceeași, dar omul care se roagă nu mai este același.
Nu socoti rugăciunea după dulceața pe care o simți. Sunt rugăciuni pline de mângâiere și sunt rugăciuni uscate, purtate numai prin credință. Dacă rămâi statornic și în cele din urmă, atunci dragostea ta pentru Dumnezeu începe să se curețe de căutarea propriei mângâieri.
Roagă-te nu doar ca Dumnezeu să-ți dea ceea ce dorești, ci ca El să te facă omul pe care dorește să-l vadă. Aceasta este rugăciunea care nu rămâne fără rod, pentru că deschide inima lucrării harului.
„Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.” (Matei 6:10)
