Cercetează-le și ascultă-le pe toate; pe cele bune primește-le, iar pe cele rele respinge-le
Înțeleptul: Eu sînt foarte ascultător și stau gata să-mi plec urechea spre orice cuvînt bun și adevărat. Dar iarăşi, după socoteala mea trebuie să mă gindesc cum stau lucrurile; de voi afla și voi cunoaște că ești statornică în vorbe și în credință, și dacă părerea mea se va potrivi cu a ta, iar firea unuia se va împăca cu a celuilalt, îți voi dărui bucuros prietenia mea. Raționament. Condițiile de sus și cele de jos, ca și cele lăuntrice pe care le cuprind, așa cum am arătat mai înainte, precum le ai tu, le am și eu. Pe tine te numesc Macrocosm, iar pe mine Microcosm. Tu ești rotundă, eu sînt rotund; și dacă vei întreba în ce chip sînt rotund, măsoară din creștetul capului pînă la tălpile picioarelor și din vîrful degetelor mîinii stîngi, și închipuiește-ți că vei găsi aceeași lungime a măsurii în amîndouă părțile. Deci iată că și eu sînt rotund: în aceasta ne asemănăm, dar nu ne putem asemăna în ce privește măsura, pentru că tu ești mai mare, iar eu sînt mai mic. Tu ești deci mai mare și rotundă, eu sînt mai mic și tot rotund; tu ești așa prin natura ta, iar eu iarăşi aşa prin natura mea; dar două mingii rotunde pot sta oare una peste alta? Nu, pentru că alunecă și cad una de pe cealaltă și nu se pot lipi cu totul una de alta. Şi, ca să zicem așa, poate sta o ghiulea rotundă de piatră pe o boltă rotundă sau în virful acelei bolți sau cupole rotunde? Nu, ci negreșit se va rostogoli. Deci tot așa și firea ta tinde spre cele pămîntești, iar a mea spre cele cerești; și se deosebesc la fel de mult, ca și apa de foc. De va putea apa să stea împreună cu focul și două mingii rotunde să se rezeme una pe alta, voi putea și eu lega prietenie cu tine. De aceea este zadarnic și nepotrivit să mă rogi, căci nici nu te voi asculta, nici nu voi face ceea ce-mi ceri.
Nu face loc păcatului cîtuși de puțin, căci păcatul, găsind cel mai mic prilej, poate face mari răutăți
Lumea: O, cinstitul meu prieten și preadulcele meu fiu, dar dacă te rog să fii prietenul meu și dacă te îndemn la dragostea părintească, nu-ți spun să te desfătezi în toate zilele, și la fel, cu mine și cu doritele mele dezmierdări; dar dacă nu la trei zile o dată, cel puțin o dată pe săptămînă; muncește și termină-ți treburile în curs de șase zile, iar în cea de-a șaptea zi odihnește-te, precum te învață și porunca lui Dumnezeu și, odihnindu-te, bea, mănîncă, desfătează-te, mîngîie-te și veselește-te, ca să cunoști și tu din truda și din osteneala ta măcar o dulceață. Pentru că, dacă vrei să-ți spun adevărat, numai cît vei mînca și cît vei bea, numai atîta vei fi cîștigat, deoarece pe toate celelalte le vei lăsa și nu vor folosi nici ele de tine, nici tu de ele; și numai cîtă vreme vei petrece bine și te vei desfăta veselindu-te, numai atîta va însemna că ai trăit. Deci reflectează și ia bine aminte la cuvintele mele și, pentru că ești înțelept, procedează așa cum ți se va părea că e mai bine și mai cuvenit. Dorind numai binele și liniştea ta și alegîndu-ți cele ce îți sînt mai de folos, eu către acestea te îndemn și acestea te învăț.
Chiar în clipa în care Lumea pare cea mai potolită — după ce s-a prăbușit, s-a mărturisit, a promis prietenie și supunere — dialogul își schimbă, brusc, direcția: ea nu se lasă biruită definitiv, ci încearcă o ultimă strategie, mai fină decît toate cele de pînă acum. Nu mai cere desfrîu, nu mai cere trădare pe față. Cere doar o zi pe săptămînă.
Răspunsul Înțeleptului la cererea ei de prietenie e mai adînc decît pare la prima vedere. El nu spune «nu vreau», ci arată de ce nu se poate: firile lor sînt structural neîmpăcate, ca apa și focul, ca două sfere rotunde care nu pot sta stabil una peste alta — se vor rostogoli mereu, oricît de bine ar părea că se sprijină pentru o clipă. E aceeași învățătură pe care Mîntuitorul o rostește fără ocol: «Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamona» (Matei 6:24), iar Sfîntul Apostol Iacov o duce și mai departe: «Prietenia lumii este vrăjmășie față de Dumnezeu; deci cine va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu» (Iacov 4:4). Nu e loc de compromis geometric între o minge mare și una mică, cînd amîndouă sînt rotunde și se resping reciproc din chiar felul lor de a fi — imaginea lui Cantemir e aproape matematică în precizia ei, dar slujește un adevăr pur duhovnicesc: două iubiri contrare nu pot locui deodată în aceeași inimă fără să se dărîme una pe alta.
Tocmai de aceea, cererea Lumii de la „doar o dată pe săptămînă” este mai primejdioasă decît o ispită pe față. Ea își împrumută haina poruncii dumnezeiești despre odihna zilei a șaptea (Ieșirea 20:9-10), dar îi schimbă conținutul: odihna poruncită de Dumnezeu devine, în gura ei, dezmierdare și desfătare trupească — «bea, mănîncă, desfătează-te». Este exact procedeul cu care diavolul ispitește în pustie, folosind Scriptura ca pe o unealtă răstălmăcită (Matei 4:6), și pe care Sfîntul Ioan Scărarul îl numește «cea mai vicleană dintre curse»: nu ispita evidentă, ci cea îmbrăcată în veşmînt de îngăduință rezonabilă, de măsură, de «doar puțin». Sfîntul Marcu Ascetul învață limpede că păcatul nu are nevoie de mult teren ca să crească; îi ajunge o crăpătură, un «doar o dată», pentru ca patima să prindă rădăcină și să ceară, cu timpul, tot mai mult — la fel cum vulpile cele mici strică via, așa cum spune Cîntarea Cîntărilor 2:15.
De aceea titlul acestui punct — «nu face loc păcatului cîtuși de puțin» — nu e o exagerare ascetică, ci o observație realistă a felului cum lucrează gîndul cel rău (logismos): Avva Evagrie și Sfîntul Ioan Casian arată amîndoi că bătălia se dă la primul gînd, nu la fapta din urmă; cine îngăduie gîndul «doar de data asta» a și pierdut, chiar dacă fapta întîrzie. Iar odihna adevărată pe care o cere porunca a șaptea zi nu este trîndăvia dulce a trupului, ci, așa cum arată Epistola către Evrei, o odihnă care rămîne încă înainte, «o odihnă sabatică pentru poporul lui Dumnezeu» (Evrei 4:9), pe care Fericitul Augustin o exprimă desăvîrșit: «Neliniștit este sufletul nostru pînă ce se va odihni întru Tine». Nu vinul și dezmierdarea sînt odihna omului, ci Dumnezeu Însuși — și de aceea Înțeleptul, chiar refuzînd invitația cea vicleană, rămîne credincios propriei sale mărturisiri: apa și focul nu pot sta împreună.
