O inimă recunoscătoare vede darul acolo unde o inimă nemulțumitoare vede lipsa.
Nu împrejurările fac omul fericit sau trist, ci felul în care inima lui se raportează la ele. Doi oameni pot trece prin aceeași încercare: unul se umple de cârtire, celălalt descoperă în ea un prilej de apropiere de Dumnezeu. Diferența nu este întotdeauna în ceea ce primesc, ci în felul în care primesc.
Recunoștința este o lucrare a sufletului care a învățat să vadă purtarea de grijă a lui Dumnezeu în toate. Ea nu spune că durerea nu există, ci că durerea nu are ultimul cuvânt. Ea nu ascunde lacrimile, ci le așază înaintea Celui care poate transforma suferința în binecuvântare.
Omul nerecunoscător uită repede binele primit și se leagă de ceea ce îi lipsește. Dar omul mulțumitor își amintește milele lui Dumnezeu și găsește pace chiar și în mijlocul neajunsurilor. El știe că ceea ce are este dar, iar ceea ce nu are este lăsat în înțelepciunea lui Dumnezeu.
Deprinde-te să mulțumești pentru lucrurile mici. O inimă care nu vede darurile mici nu va recunoaște nici darurile mari. Mulțumește pentru ziua de astăzi, pentru oamenii pe care Dumnezeu i-a trimis în viața ta, pentru lecțiile primite și chiar pentru încercările care te-au făcut să cauți mai mult ajutorul Lui.
Recunoștința îl face pe om sărac în ochii lumii, dar bogat înaintea lui Dumnezeu. Căci cel care mulțumește pentru toate descoperă că totul poate deveni prilej de întâlnire cu harul.
„Pentru toate mulțumiți; căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Hristos Iisus pentru voi.” (1 Tesaloniceni 5:18)
