Pe o vitrină, două cuvinte: Second Hand. Înăuntru, haine care au stat pe alți umeri, au străbătut alte drumuri și așteaptă să fie purtate din nou. Într-o haină purtată nu e nimic rău. Răul începe când omul însuși ajunge să semene cu vitrina: gânduri luate de la alții, dorințe luate de la alții, credință, scop, chiar și durere luate de-a gata. Numai numele pe etichetă îi mai rămâne al lui.
Poți purta numai haine noi și să fii second hand pe dinăuntru.
Prima haină luată de la altcineva
Prima dorință împrumutată a fost în Rai. Fructul stătea acolo dintotdeauna, iar Eva nu-l dorise până când o voce străină i l-a descris: „Vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu”(Facere 3:5). Dorința nu a mai izvorât din ea, ci i-a fost pusă în suflet de un altul. Ea a început să vrea ce voia șarpele să vrea ea.
Aici își are rădăcina omul second hand. Când privirea lui Dumnezeu a încetat să-i fie măsura, a luat-o în loc privirea celuilalt, și de atunci omul se poartă după ochii din jur.
Părinții numesc această boală slava deșartă (kenodoxia). Evagrie observă că ea cere un martor, spre deosebire de mândrie. Sfântul Maxim Mărturisitorul merge mai adânc, la iubirea de sine (philautia) din care se nasc toate patimile. Din ea se naște nevoia de a fi văzut, apoi de a fi văzut într-un anume fel, apoi de a deveni ceea ce se vede bine. Sfântul Pavel o spune aspru: „Dacă aș mai plăcea oamenilor, nu aș fi rob al lui Hristos” (Galateni 1:10).
Ce spun cei care au studiat omul fără să-L caute pe Dumnezeu
Filozofia și psihologia au descris aceeași rană, fără s-o poată vindeca.
• Heidegger spune că omul trăiește „cum se spune”, „cum se face”, „cum se poartă” (das Man), adică în numele unui „ei” pe care nu-l cunoaște și care nu răspunde pentru nimic.
• Kierkegaard scrie că mulțimea este neadevărul. Nu pentru că ar greși mereu, ci pentru că nimeni nu răspunde în ea cu propria față.
• René Girard arată că dorim după modelul altuia. Nu dorim un lucru pentru că e bun, ci pentru că altcineva îl dorește.
• Winnicott numește sinele fals: masca făcută ca să fim primiți, care ajunge să se lipească de față și să înlocuiască fața.
• Fromm vede în omul modern o „orientare de piață”: se oferă pe sine ca marfă, își ține „ambalajul” în stare bună și își măsoară valoarea după cât se cere.
• Experimentele lui Asch au arătat că mulți oameni își dezmint propriii ochi ca să nu rămână singuri într-un răspuns corect.
Sunt descrieri exacte, dar leacul lor, „fii tu însuți”, este o poruncă fără temei. Căci cine ești tu, dacă nu ai de la cine primi ființa?
Omul adult
Adultul second hand nu are o părere, ci un abonament la păreri. Gândește ce a citit dimineață, se indignează cum se indignează toți și are o carieră în care a intrat pentru că așa „se cuvenea”. Și-a copiat și o definiție a succesului, apoi a alergat după ea până când a ajuns, și atunci a descoperit că nu era a lui.
Cel mai tăcut și mai periculos second hand este credința moștenită și neîmbrățișată. Poți merge la biserică pentru că mergeau părinții, poți ști rugăciunile pentru că le știe toată lumea și poți vorbi „teologic” fără să fi stat o clipă înaintea lui Dumnezeu cu propriul tău nume. Hristos nu pune „petic de pânză nouă la haină veche” (Matei 9:16): credința nu se cârpește peste un suflet netrăit.
Tânărul
Tânărul de azi primește identitatea înainte de a o fi căutat. Fluxul nesfârșit de chipuri îi spune ce să poarte, ce să dorească, ce să urască, cum să sufere și cum să arate că suferă. „Eu” a devenit proiect de imagine, iar singurătatea s-a mutat în fața celorlalți. Tânărul se compară zilnic cu sute de „nu eu” curățate, retușate, alese, și pierde de fiecare dată un meci pe care nu l-a început el.
Psihologia numește asta comparație socială. Părinții numesc slavă deșartă, cu o diferență: în vremea lor privirea era a unui sat, azi e a lumii întregi, iar pofta de privire nu are sațiu.
Copilul
Copilul are altă primejdie, iar vina e a celor mari. Se vede întâi în ochii părintelui, iar de acolo află dacă există și cum. Winnicott a numit oglindă chipul care se apleacă asupra pruncului. Dacă în oglindă vede doar un proiect, o ambiție neîmplinită a celor mari sau o liniște cumpărată cu un ecran, învață că e iubit pentru ce face, nu pentru ce este.
Copilul nu face ce i se spune, ci ce vede. Dacă adulții trăiesc second hand, el învață limba aceasta ca limbă maternă. „Cine va sminti pe unul din acești mici…” (Matei 18:6): sminteala cea mai mare nu e cuvântul rău, ci viața împrumutată dată drept normă.
Dar nu orice luat e second hand
Aici cade orice judecată grăbită. Ortodoxia este ea însăși predanie (paradosis), ceva primit. „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri… și urmați credința lor” (Evrei 13:7). Sfântul Pavel poate zice: „Fiți următori ai mei, precum și eu al lui Hristos” (1 Corinteni 11:1).
Diferența se vede la Elisei. Mantia lui Ilie a căzut pe pământ, dar Elisei n-a cerut mantia, ci „îndoit duhul tău” (4 Regi 2:9). Când a lovit apele cu ea, n-a lovit cu o haină, ci a strigat: „Unde este Domnul, Dumnezeul lui Ilie?” Haina luată de la sfânt fără Duhul sfântului e second hand. Aceeași haină luată cu duhul ei este predanie.
Deci se pun două întrebări:
• Cine este în spatele hainei pe care o port?
• Mă face haina asta mai asemenea lui Hristos, sau mai asemenea mulțimii?
Prețul și haina
Piața pune preț pe om. Hristos pune alt preț: „Nu cu lucruri trecătoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați, ci cu scumpul sânge al lui Hristos” (1 Petru 1:18-19). Omul nu poate fi vândut a doua oară, nici mulțimii, nici privirii, nici propriei imagini. A fost cumpărat o dată, iar un lucru răscumpărat nu mai are voie să se ofere ieftin.
Pentru Părinți, chipul lui Dumnezeu din om nu se pierde niciodată, fiindcă este însăși ființa lui. Se întunecă, se mânjește, se acoperă. Asemănarea însă se rănește și se pierde prin păcat, iar în Hristos se redă. Omul second hand și-a acoperit chipul cu chipuri străine.
În parabola fiului risipitor, tatăl nu dă fiului o haină oarecare, ci „haina cea dintâi” (Luca 15:22). Nu una purtată, nici una refăcută, ci cea dintâi, strălucirea de la început a chipului. Prima haină nu se cumpără din magazin, ci se primește de la Tată, de la cel care așteaptă la poartă.
Ieșirea
Piața promite reconditionare: ștergi urmele, schimbi eticheta, pui un alt preț. Evanghelia cere altceva, pocăința (metanoia), schimbarea minții. „Dezbrăcați-vă de omul cel vechi… și îmbrăcați-vă în cel nou” (Efeseni 4:22-24). Nu e reciclare. E moarte și înviere.
Ce este de făcut în fiecare zi, fără tehnică și fără trucuri:
1. Tăcere. Pentru Avva Moise, „chilia te va învăța pe toate”. Dacă nu poți sta o clipă singur cu tine, te ține viața împrumutată.
2. Paza minții (nepsis): să observi a cui este gândul. Dacă vine din mulțime, din frică de privire, din mândria de a părea, nu-l urma.
3. Rugăciunea, și mai ales Numele lui Iisus. Atunci stai înaintea Singurei Priviri care nu te folosește, ci te iubește.
4. Spovedania și duhovnicul: oglinda în care te vezi așa cum ești, nu așa cum arăți.
5. Grija față de cei mici: să nu le dai un chip împrumutat, ci să-i ajuți să-și afle chipul dat de Dumnezeu.
Întrebări pentru cămară
• Ce cred, cu adevărat, și de la cine am luat?
• Ce vreau, și ar mai rămâne dorința dacă nu m-ar vedea nimeni?
• Ce fac doar ca să fiu văzut?
• De ce mi-e frică mai mult: de Dumnezeu sau de oameni?
• Ce mi-ar rămâne dacă mi-ar fi luate laudele, titlurile și imaginea?
• Ce le arăt copiilor despre cine sunt: o față sau o mască?
Magazinul second hand nu e un dușman. E o oglindă. Cine se uită la vitrină poate vedea acolo, ca într-un reflex, propria lui viață. Iar dacă nu se mai teme de ce vede, poate începe drumul înapoi spre Haina cea dintâi.
