Milostivirea este chipul iubirii lui Dumnezeu văzut prin om.
O inimă milostivă nu este aceea care nu vede greșelile, ci aceea care privește greșeala cu durere și cu dorința de vindecare, nu cu bucuria osândirii. Dumnezeu nu ne-a privit pe noi în căderea noastră cu dispreț, ci cu o iubire care a venit să ne ridice.
De multe ori suntem aspri cu alții pentru lucruri pe care le iertăm cu ușurință în noi înșine. Vedem rana aproapelui, dar uităm propriile răni. Milostivirea începe atunci când omul își amintește că și el trăiește numai prin mila lui Dumnezeu.
A fi milostiv nu înseamnă a numi răul bine și nici a lipsi adevărul de putere. Înseamnă a spune adevărul cu o inimă care dorește mântuirea celuilalt, nu înfrângerea lui. Hristos nu a venit să zdrobească pe cel căzut, ci să-l ridice.
Fă loc în inima ta pentru slăbiciunile oamenilor. Uneori un cuvânt blând vindecă o rană pe care o mustrare aspră o adâncește. Uneori o rugăciune tăcută pentru cel care te-a rănit este o lucrare mai mare decât multe vorbe despre iubire.
Adu-ți aminte că și tu vei avea nevoie de milă. Măsura cu care vei primi va fi legată de măsura cu care ai oferit. O inimă milostivă devine asemenea inimii lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu Însuși este izvorul milei.
„Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv.” (Luca 6:36)
