Iubirea adevărată nu este doar un sentiment care vine și trece, ci o lucrare a inimii care alege binele chiar și atunci când nu este răsplătită.
Lumea vorbește adesea despre iubire ca despre ceea ce primim de la ceilalți: să fim înțeleși, apreciați și căutați. Dar Hristos ne descoperă o iubire mai înaltă: iubirea care dăruiește, care rabdă, care iartă și care rămâne chiar atunci când nu primește nimic înapoi.
O inimă iubitoare nu întreabă mereu: „Ce voi primi?”, ci: „Ce pot dărui?” Ea nu caută folosul propriu înainte de toate, ci binele celuilalt. Această iubire nu se naște numai din puterea omului, pentru că iubirea desăvârșită este darul lui Dumnezeu lucrând în suflet.
Uneori Dumnezeu îngăduie să întâlnim oameni dificili tocmai pentru a ne arăta cât de mult mai avem de crescut în iubire. Cei ușor de iubit nu ne descoperă întotdeauna adâncul inimii; cei care ne pun la încercare ne arată unde încă avem nevoie de vindecare.
Nu aștepta să simți mereu iubire pentru a face binele. Uneori fapta bună precede simțirea, iar inima se încălzește după ce începe să dăruiască. Roagă-te pentru cei pe care îți este greu să-i iubești, binecuvântează-i și cere lui Dumnezeu să-ți dea o inimă asemenea inimii Lui.
Căci omul lăuntric crește nu atunci când este iubit de toți, ci atunci când învață să iubească asemenea lui Hristos.
„Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul; precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul.” (Ioan 13:34)
