Inima curată nu este o inimă care nu a cunoscut niciodată lupta, ci o inimă care a învățat să se întoarcă mereu către Dumnezeu.
Omul se poate preocupa mult de ceea ce se vede în afară: de cuvinte, de fapte și de imaginea pe care o arată celorlalți. Dar Dumnezeu privește mai adânc, acolo unde se nasc gândurile, dorințele și alegerile ascunse. De aceea, lucrarea adevărată a vieții duhovnicești începe în taina inimii.
Curățirea inimii nu se face într-o singură zi. Este o lucrare de răbdare, de pocăință și de har. Așa cum un izvor tulburat se limpezește treptat când încetează ceea ce îl murdărește, tot astfel sufletul se luminează pe măsură ce se desprinde de patimi și se apropie de Dumnezeu.
Nu te descuraja când descoperi în tine slăbiciuni. Faptul că vezi întunericul este deja începutul luminii. Mai periculos este omul care nu își vede rana decât cel care plânge pentru vindecare.
Păzește-ți inima de judecată, de ură și de mândrie, căci acestea întunecă vederea sufletului. Hrănește-o cu rugăciune, cu iertare și cu pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu. O inimă care Îl caută pe Domnul începe încet să semene cu Cel pe care Îl caută.
Curățirea inimii nu este doar lepădarea răului, ci dobândirea unei noi priviri asupra lumii. Cel cu inimă curată începe să vadă frumusețea creației, chipul lui Dumnezeu în oameni și lucrarea Lui în fiecare zi.
„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5:8)
