The Exchange That Cannot Be Made / Schimbul care nu se poate face

If you could switch lives with a famous person for a week, who would it be and why?

Whoever wants to swap his life with a famous man confesses, unknowingly, that he has come to hate his cross. We do not envy a man but an image: the eyes of the crowd above him. Yet the image does not eat, sleep, or die. The man behind it dies, and you would have received his death and his passions along with the applause. Psychology says it in its own language: Kahneman called it the „focusing illusion,” the fact that nothing in another’s life seems as important as it does while we are thinking about it. The Fathers say it more plainly: kenodoxia, vainglory. Evagrius places it among the eight thoughts, and the Ladder calls it the squanderer of labors. Saul did not kill out of hunger but over a refrain: „Saul hath slain his thousands, and David his ten thousands” (1 Samuel 18:7). Envy of another’s glory made him hurl his spear into his own house.

Plato left a command on the portal of philosophy: „Know thyself.” Whoever wants to be someone else is fleeing that command. He does not ask for another life but for another hiding place, where he will no longer meet the one he does not want to see. St. Maximus the Confessor names the root philautia, self-love, because the man who hates himself only by half does not truly hate himself. He is only looking for a better face to love.

I have seen men imitate their idols until their own faces wore away. And I have seen myself gaping at other people’s lives and leaving my own unshown, its debt unpaid. What I gave to them in looking, I did not give to God.

There is, however, one true exchange of lives, and we did not make it. Christ, „though he was rich, yet for your sakes became poor” (2 Corinthians 8:9), took our life with its death, so that He might give us His own. St. Athanasius sums it up: He became man that we might become gods. That is why Paul can say: „It is no longer I who live, but Christ lives in me” (Galatians 2:20). This is the only life „of another” worth asking for.

A brother asked an elder: „What shall I do? I am tempted to be like so-and-so, whom everyone praises.” The elder answered: „So-and-so is praised in one place, while you are guarded in all. Stay in your cell and you will see who is watching you.”

---

Cine vrea să-și schimbe viața cu a unui om faimos mărturisește, fără să știe, că și-a urât crucea. Nu invidiem un om, ci o imagine: ochii mulțimii deasupra lui. Dar imaginea nu mănâncă, nu doarme și nu moare. Moare omul din spatele ei, iar tu ai fi primit și moartea lui, și patimile lui, nu doar aplauzele. Psihologia o spune în limba ei: Kahneman a numit „iluzia focalizării” faptul că nimic din viața altuia nu ni se pare atât de important cât ni se pare cât ne gândim la el. Părinții o spun mai drept: kenodoxia, slava deșartă. Evagrie o așază între cele opt gânduri, iar Scărarul o numește risipitoarea muncilor. Saul n-a ucis de foame, ci de refren: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile de mii” (1 Regi 18:7). Invidia față de slava altuia l-a făcut să-și arunce sulița în propria casă.

Platon a lăsat o poruncă pe frontonul filosofiei: „Cunoaște-te pe tine însuți”. Cine vrea să fie altul fuge de această poruncă. Nu cere o altă viață, ci o altă ascunzătoare, unde să nu se mai întâlnească cu cel pe care nu vrea să-l vadă. Sfântul Maxim Mărturisitorul numește rădăcina filautia, iubirea egoistă de sine, pentru că cel care se urăște doar pe jumătate nu se urăște cu adevărat, ci își caută un chip mai bun de iubit.

Am văzut oameni care își imitau idolii până când propriul chip li s-a șters. Și m-am văzut pe mine căscând ochii după viețile altora și lăsând a mea nearată, cu datoria ei neîmplinită. Ce am privit la ei, n-am dat lui Dumnezeu.

Există totuși un singur schimb de vieți adevărat, și nu l-am făcut noi. Hristos, „bogat fiind, pentru voi S-a făcut sărac” (2 Corinteni 8:9), a luat viața noastră cu tot cu moartea ei, ca să ne-o dea pe a Lui. Sfântul Atanasie îl rezumă: S-a făcut om ca să ne facem dumnezei. De aceea Pavel poate spune: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20). Aceasta este singura viață „a altcuiva” pe care merită s-o ceri.

Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Ce să fac, că mă ia gândul să fiu ca cutare, care e lăudat de toți?” Bătrânul a răspuns: „Cutare e lăudat într-o singură parte, iar tu ești păzit în toate. Rămâi în chilia ta și vei vedea cine te privește.”