Un filozof a venit la un bătrân din pustie și l-a întrebat:

— Părinte, cum poate mintea să cunoască ceea ce este mai presus de minte?

Bătrânul a tăcut puțin și a zis:

— Mintea care cunoaște că nu cunoaște ceea ce nu poate cunoaște, cunoaște prin necunoaștere ceea ce nu se cunoaște cunoscând. Iar necunoscându-se ca necunoscătoare, se cunoaște necunoscută de Cel ce o cunoaște.

Filozoful a rămas cu gura deschisă și a stat așa o vreme, fără să mai miște nici măcar un gând. Apoi a zis:

— Părinte, n-am înțeles nimic. Mi s-a făcut mintea goală.

Bătrânul a zâmbit și a zis:

— Bine, acum ești gata. Până acum o aveai plină de întrebări, și Cel ce vine n-avea pe unde să intre. Șezi, frate, și bea o cană de apă.