Un frate a venit la un bătrân și i-a zis: „Părinte, pesmetul înmuiat nu are nici un gust.”

Bătrânul l-a întrebat: „De cât timp îl mănânci?”

„De trei ani, părinte.”

„Și abia acum ți-ai dat seama? Eu îl mănânc de patruzeci și tot descopăr în fiecare zi ce-i mai lipsește. Dar spune-mi, tu cu ce îl mănânci?”

„Cu apă, părinte.”

„Nu, îl mănânci cu gândul. Ieri te-am văzut mestecând și zâmbind. Nu era pesmet acolo, era miel la tavă.”

Fratele a înroșit. Iar bătrânul a zis: „Bucătarul pustiei are un singur condiment, și acela nu se cumpără, ci doar se așteaptă: foamea. Cine nu-l are, își pune pe masă amintirile, și acelea tot fără sare rămân.”