Nietzsche, în fraza „Wit is the epitaph of an emotion”, sugerează o tensiune specifică gândirii sale, trecerea de la trăirea imediată a emoției la o formă de inteligență care o „consumă” și o neutralizează.
Ce spune Nietzsche, pe scurt și precis: El observă că atunci când o emoție este transformată în „wit” (spirit, ironie, inteligență verbală, sarcasm rafinat), ea nu mai este trăită, ci este procesată mental, este estetizată sau ironizată și astfel devine „moartă” ca experiență vie. De aici imaginea puternică: „wit-ul este epitaful emoției” = intelectul scrie „epitaf” peste trăirea vie, o încheie, o fixează, o face obiect.
Compararea cu perspectiva patristică și diferența de fond
La Nietzsche mintea (inteligența, spiritul) se ridică deasupra emoției. Emoția este „consumată” și transformată în formă, rezultatul fiind distanță, luciditate, uneori răcire a trăirii, fiindcă pune accent pe intelectul ca forță de dezvrăjire a experienței
Învățătură Sfinților Părinți
Problema nu este transformarea emoției, ci ruptura de har fiindcă mintea nu trebuie să „ucidă” inima, ci să o curețe, iar emoția nu este eliminată, ci vindecată și transfigurată punând accent pe unirea minții cu inima în Duhul Sfânt
Contrastul esențial la Nietzsche intelectul poate „îngropa” emoția în formă (wit), pe când la Sfinții Părinți harul transformă emoția în viață curată. La Nietzsche, „wit”-ul este un mecanism de distanțare și închidere a emoției, iar în tradiția patristică, mintea nu este chemată să îngroape inima, ci să devină luminată prin smerenie și rugăciune
„Zis-a un bătrân: Nu face din mintea ta piatră de mormânt pentru inimă, căci unde judecata fără har stăpânește, acolo iubirea se îngroapă vie. Iar unde vine smerenia, acolo și gândul se face lumină.”
Zis-au bătrânii: „Nu este înțelepciune a omului să prefacă simțirea în cuvânt rece și sec, nici să îngroape mișcarea inimii sub judecata minții, căci precum mormântul acoperă trupul și-l ascunde, așa și cuvântul mândru acoperă inima și o lipsește de viață, iar cel ce-și taie simțirea prin mândria minții, acela rămâne sărac de har, dar cel ce-și păzește inima în smerenie, acela primește luminare și viață în Duhul.”
