Răbdarea

Răbdarea cea după Dumnezeu este mare ajutor în vremea ispitelor. Căci zice Domnul: Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre (Lc. 21:19). Nu a zis: prin postirea voastră sau prin isihia voastră sau prin psalmodiere, și chiar dacă toate acestea au legătură cu mântuirea sufletului, ci prin răbdarea voastră. Prin răbdare, adică prin orice ispită care va veni și prin orice mâhnire, fie că este vorbă de ocară, de înjosire sau dispreț din partea oricărui om, fie mic, fie mare, încă și prin boală trupească sau război din partea oştilor satanicești, fie prin orice fel de ispită, de la oameni sau de la demoni. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre. Nu simplu, prin răbdare, ci și prin toată mulțumirea, prin rugăciune și smerenie, pentru ca astfel să binecuvântezi și să înalți imne Mântuitorului și Binefăcătorului tuturor Dumnezeu, Care pe toate le rânduiește și le face, fie că sunt bune sau de alt fel, spre folosul nostru. Iar apostolul scrie: Prin răbdare trecem lupta credinței ce ne stă înaintel (Evr. 12:1). Căci ce poate fi mai mare decât virtutea? Şi care este mai tare sau mai puternică decât răbdarea, înțelegând răbdarea după Dumnezeu, împărăteasa virtuților, temelia faptelor de bărbăție, răbdarea limanului celui neînviforat? Pentru că răbdarea este cu adevărat pacea în războaie, liniștea în furtuni și încredințarea în lupte și pericole. Ea îl face pe cel ce a dobândit-o mai tare decât diamantul, și nici armele, nici săgețile care zboară, nici oştirile agitate, nici dispozitivele de luptă, nici săgețile, nici sulițele ce sunt aruncate, nici armatele demonilor, nici brațele vrăjmaşilor diavoli, nici chiar diavolul însuși, opunându-se cu întreaga lui oştire și cu toate mijloacele de luptă, nu va putea să vatăme pe cel care a dobândit-o pe aceasta cu puterea lui Hristos.

Lasă un răspuns