Ai simțit bine, frate/soră întru Hristos, duhul acestei rătăciri, căci Duhul lui Dumnezeu dă dreaptă socoteală chiar și celui neînvățat în cărți, dacă inima lui rămâne trează. Ceea ce lumea de azi numește „coaching spiritual” sau „mentorat al abundenței” — un „guru” care amestecă motivația, spiritualitatea de tip New Age și presiunea financiară, cerând „investiție în tine însuți” pentru a „debloca abundența universului” — nu este altceva decât vechea lăcomie care se hrănește din sufletele slăbite de nevoie, îmbrăcată acum în haina respectabilă a învățăturii duhovnicești și a împlinirii personale. Numele s-a schimbat, dar lucrarea dinăuntru a rămas aceeași.
Cum lucrează de fapt această amăgire
Să nu ne oprim la o simplă osândire, ci să arătăm limpede chipul acestei rătăciri, ca cel neștiutor s-o recunoască atunci când o va întâlni.
„Mentorul abundenței” se arată mai întâi prin belșugul lui văzut — case mari, călătorii scumpe, mărturii de la „ucenici” care spun că viața li s-a schimbat — și îndeamnă pe cel ce ascultă să creadă că acest belșug e semn al unei „legi universale” pe care el singur o cunoaște și o poate preda mai departe, cu plată. Învățătura lui e simplă și măgulitoare deopotrivă: sărăcia sau necazul de acum nu vin din patimă, din lenevire sau din întâmplare, ci dintr-o „minte blocată” sau dintr-o „vibrație joasă” — iar leacul nu e pocăința sau munca cinstită, ci plata unui curs, a unei ședințe, a unei „inițieri” care ar debloca, chipurile, un flux nevăzut de bogăție rezervat celor ce cred îndeajuns.
Iar celui ce n-are bani destui pentru „investiție” i se spune că tocmai lipsa curajului de a plăti e semnul „minții sărace” ce trebuie învinsă — astfel încât omul ajunge să împrumute, să se îndatoreze, să vândă ce are, socotind că face un act de credință, când de fapt hrănește lăcomia altuia cu propria lui sărăcie. Iar dacă belșugul făgăduit nu vine, vina nu cade niciodată pe învățătură, ci pe cel ce n-a crezut destul, n-a „vibrat” destul de sus, sau n-a investit încă suficient — astfel încât cel înșelat e ținut mereu la un pas de „descoperirea” care nu vine niciodată decât prin plata următoare.
Întâia amăgire: lăcomia numită „lege spirituală”
Sfântul Apostol Pavel numește limpede lucrul acesta: „Iar cei ce vor să se îmbogățească cad în ispită și în cursă și în multe pofte nebunești și vătămătoare… Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:9-10). Nu există în Scriptură nicio „lege a abundenței” care să facă din plata către un om bogăția celui sărac — există doar făgăduința mincinoasă a celui ce se folosește de cuvinte duhovnicești spre a-și umple punga din nevoia altuia. Iar Domnul ne-a spus limpede: „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6:24) — cel ce leagă slujirea lui Dumnezeu de investiția financiară slujește, în taină, doar celui din urmă.
A doua amăgire: vina pusă pe cel sărac, spre îndreptățirea celui bogat
Sfinții Părinți ne învață că sărăcia și bogăția nu sunt semne ale plăcerii sau nemulțumirii lui Dumnezeu, ci încercări deopotrivă, prin care omul își arată virtutea sau patima. Sfântul Ioan Gură de Aur, care a mustrat aspru pe cei bogați ce-și închipuiau bogăția drept răsplată a virtuții lor, scrie că adesea cel sărac e mai aproape de Împărăție decât cel bogat, iar a spune celui lipsit că sărăcia lui vine din „vibrație joasă” sau din „minte blocată” este o batjocură a suferinței lui, nu o învățătură. Hristos Însuși a lăudat văduva care a dat cei doi bănuți din sărăcia ei (Marcu 12:41-44), nu pe cel ce dă mult din prisosul său spre a primi înapoi, cu dobândă, o „abundență” făgăduită.
A treia amăgire: guru-ul în locul harului
Cel mai viclean lucru al acestei rătăciri este că strămută izvorul oricărui bine dinspre harul lui Dumnezeu spre priceperea și cuvântul unui om — ca și cum binele din viața cuiva n-ar veni din mila Ziditorului, ci din tehnica învățată de la un „maestru” plătit. Sfântul Isaac Sirul ne învață că adevărata bogăție a sufletului stă în mulțumirea către Dumnezeu pentru cele date, nu în alergarea neîncetată după mai mult, hrănită de o făgăduință care nu se împlinește niciodată deplin, tocmai ca cel înșelat să se întoarcă mereu la izvorul plătit.
Ce ne rămâne
Celui ispitit de o asemenea învățătură nu-i trebuie multă vorbă, ci un pas simplu: să cerceteze cu luare-aminte pe cel ce cere bani în numele unei „legi spirituale”, amintindu-și că adevărul lui Dumnezeu se dă în dar, iar nu se vinde; să caute înmulțirea bunurilor sale prin muncă cinstită și prin binecuvântarea lui Dumnezeu, nu prin „deblocarea” unei energii nevăzute; să-și amintească faptul că mulțumirea pentru puțin e mai mare bogăție decât aleargarea fără saț după mult.
„Că îndestularea cu cele de trebuință este mare câștig, cu mulțumire” (1 Timotei 6:6) — și cine se hrănește din nemulțumirea altuia, făgăduindu-i o bogăție pe care numai plata către el o poate deschide, acela nu vestește cuvântul lui Dumnezeu, ci propria lui lăcomie, îmbrăcată în cuvinte frumoase.
