Ai simțit bine, frate/soră întru Hristos, duhul acestei rătăciri, căci Duhul lui Dumnezeu dă dreaptă socoteală chiar și celui neînvățat în cărți, dacă inima lui rămâne trează. Ceea ce lumea de azi numește „terapie a vieților trecute” sau „deprogramare karmică” — regresie hipnotică spre „vieți anterioare”, „eliberare de karma”, „curățare de blesteme” — nu este altceva decât vechea căutare a descoperirii celor ascunse prin mijloace oprite, îmbrăcată acum în haina respectabilă a psihologiei și a autocunoașterii. Numele s-a schimbat, dar lucrarea dinăuntru a rămas aceeași.
Cum lucrează de fapt această amăgire
Să nu ne oprim la o simplă osândire, ci să arătăm limpede chipul acestei rătăciri, ca cel neștiutor s-o recunoască atunci când o va întâlni.
„Terapeutul de vieți trecute” se numește pe sine „practician certificat în regresie hipnotică” — o certificare dată, ca și în celelalte cazuri, nu de vreo autoritate recunoscută a științei sau a duhului, ci de alți practicanți ai aceleiași învățături. Omul e adus într-o stare de relaxare adâncă, aproape de somn, în care mintea slăbește straja judecății, și i se cere să „vadă” imagini, să „simtă” locuri și chipuri, pe care terapeutul le tălmăcește apoi drept amintiri din vieți dinainte de naștere — un tată aspru din viața de acum devine „un dușman dintr-o viață trecută”, o boală de azi devine „karma unei fapte de demult”, o frică nelămurită devine „un blestem moștenit din neam”. Prețul unei asemenea ședințe e mare, iar cel ce a plătit odată se întoarce iar și iar, căci fiecare ședință deschide o „amintire” nouă, care cere lămurire, care cere altă plată.
Nimic din ce se „vede” în starea aceasta nu poate fi cercetat sau dovedit — nu e nici întâmplare istorică, nici mărturie verificabilă, ci o închipuire a minții slăbite, la care se adaugă, uneori, o lucrare străină ce se folosește de starea de neveghere a omului spre a-l amăgi mai adânc. Iar tălmăcirea e totdeauna făcută de terapeut, care hotărăște ce înseamnă imaginile văzute, punând astfel pe seama unei „vieți trecute” ceea ce e, de fapt, o rană sau o patimă din viața de acum — și astfel omul e împiedicat să-și cunoască adevărata rădăcină a suferinței și să se pocăiască pentru ea.
Întâia amăgire: căutarea celor ascunse prin mijloace oprite
Legea Vechiului Testament oprește limpede orice căutare a celor ascunse prin descântec, prin ghicire sau prin chemarea celor adormiți: „Să nu se afle la tine… cel ce ghicește, cel ce descântă, cel ce cheamă duhurile morților” (Deuteronom 18:10-11). Regresia hipnotică, oricât s-ar numi „terapie”, este tot o căutare a celor ascunse — nu prin rugăciune și pocăință înaintea lui Dumnezeu, Care singur cunoaște tainele inimii, ci printr-o stare de transă în care omul își pierde straja minții și se deschide unor „vederi” pe care nu le poate cerceta cu judecată trează.
Sfântul Vasile cel Mare scrie că sufletul omului, o dată creat de Dumnezeu la nașterea sa, nu poartă în sine amintiri dintr-o existență anterioară — căci Biserica n-a primit niciodată învățătura reîncarnării, ci mărturisește limpede: „Rânduit este oamenilor o dată să moară, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27). Cel ce caută „vieți trecute” caută, de fapt, un răspuns pe care Biserica nu-l poate încuviința, pentru că temelia lui e străină de Adevărul dat nouă de Hristos.
A doua amăgire: karma în locul pocăinței
Învățătura despre „karma” mută răspunderea suferinței omului dintr-un loc în altul, fără ca omul să se poată vreodată vindeca prin pocăință liberă — căci dacă boala sau necazul de azi sunt „plata” unei fapte dintr-o viață pe care n-o ține minte, omul nu se poate pocăi pentru ea, ci doar plăti mai departe, prin ședințe și ritualuri de „curățare”. Aceasta e o robie mai grea decât cea pe care vrea s-o vindece, căci îl leagă pe om de o datorie fără de sfârșit și fără de iertare.
Dar Evanghelia ne vestește tocmai contrariul: că Hristos a luat asupra Sa toată datoria noastră, o dată pentru totdeauna, pe Cruce — „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24) — și că iertarea nu se câștigă prin plată sau ritual, ci se primește prin pocăință și credință. Cel ce caută „eliberare de karma” printr-o ședință plătită caută, fără să știe, o mântuire fără Hristos — și o asemenea mântuire nu există.
A treia amăgire: „blestemul” ca înlocuitor al patimii nemărturisite
Adesea, ceea ce e numit „blestem moștenit” e, de fapt, o patimă neînfruntată, o rană nespovedită, un obicei păcătos trecut din părinți în copii nu prin vreo vrajă, ci prin exemplu și prin lipsă de pocăință. Sfinții Părinți vorbesc, într-adevăr, despre urmările păcatelor înaintașilor asupra urmașilor — dar leacul rânduit de Biserică pentru aceasta e rugăciunea, postul, spovedania și Sfintele Taine, nu regresia hipnotică și „curățarea energetică” plătită cu preț mare.
Ce ne rămâne
Celui ispitit de o asemenea chemare nu-i trebuie multă vorbă, ci un pas simplu: să nu îngăduie nimănui să-i slăbească straja minții prin stări de transă spre „descoperirea” unor lucruri ascunse; să ducă la duhovnic, nu la un practician plătit, orice frică nelămurită sau povară simțită ca moștenită; să-și amintească faptul că singura „viață trecută” pe care Biserica o mărturisește este viața aceasta, cea de acum, dată o dată, spre pocăință și mântuire.
„Iar celelalte, cele ascunse, ale Domnului Dumnezeului nostru sunt” (Deuteronom 29:29) — nu ne e dat nouă să smulgem cu de-a sila tainele pe care Dumnezeu le-a păstrat ascunse, ci să ne mulțumim cu ceea ce ne-a descoperit spre mântuire: pocăința, Crucea și Învierea lui Hristos.
