Nu ochii văd cel mai limpede, ci inima curățită.
Mulți privesc lumea și văd doar ceea ce este folositor sau primejdios pentru ei. Puțini văd fiecare lucru ca pe un dar al lui Dumnezeu și fiecare om ca pe o taină purtătoare de chip dumnezeiesc. De aceea, nu lipsa luminii întunecă sufletul, ci întunecarea privirii lăuntrice.
Patimile schimbă felul în care vedem. Mândria vede pretutindeni rivali. Invidia vede numai ceea ce îi lipsește. Mânia vede vrăjmași. Iubirea însă vede oameni pentru care Hristos Și-a vărsat sângele. Inima curată nu este naivă, ci adevărată; ea vede răul fără să-și piardă pacea și vede binele fără să se mândrească.
Când te rogi, cere mai puțin schimbarea împrejurărilor și mai mult luminarea ochilor inimii. Omul care începe să vadă cu adevărat nu mai cârtește atât de ușor, nici nu osândește atât de repede. El descoperă că Dumnezeu lucrează în taină chiar și acolo unde ochii trupești nu văd nimic.
Nu te grăbi să judeci ceea ce vezi astăzi. Dumnezeu încă lucrează la ceea ce tu numești neterminat.
„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5:8)
