Fiule, nu te sprijini pe mintea ta.
Mintea e ca apa din munți: limpede dimineața, tulbure seara.
Nu o face temelie, că nu poate duce greutatea inimii.
Nici pe munca ta să nu te sprijini.
Munca e bună, dar nu e viață.
Omul modern o numește „identitate”, dar ea nu-l ține când vine noaptea lungă.
Adu-ți aminte: darurile tale nu sunt ale tale.
Dumnezeu ți le-a dat ca să lucrezi cu ele în tăcere.
Nu diploma ta a deschis ușile, nici iscusința, nici alergarea ta.
A deschis Dumnezeu, Care ți-a purtat de grijă înainte să-L pomenești.
Dar dacă uiți pe Dumnezeu și începi să te închini minții tale, teme-te.
Căci omul modern nu cade pentru că e slab, ci pentru că își face din minte un dumnezeu mic.
Psihologia îi spune „ego”, Biserica îi spune „mândrie”, iar pustnicul vede în el o rană care nu vrea să fie atinsă.
Și să știi: Dumnezeu, din milă, poate să-ți ia într-o clipă ceea ce te-a orbit, ca să vezi limpede că puterea nu venea din tine.
Și să înțelegi că omul nu trăiește prin ceea ce știe, nici prin ceea ce face, ci prin Cel ce îi dă suflare în fiecare dimineață.
