Nu căderea îl pierde pe om, ci refuzul de a se ridica.
Niciun om nu merge fără poticniri pe calea către Dumnezeu. Chiar și cel care se luptă cu râvnă va cunoaște zile de slăbiciune, de împrăștiere și de neputință. Dar vrăjmașul nu se bucură atât de cădere, cât de deznădejdea care îi spune omului că totul este pierdut.
Dumnezeu nu obosește să-l ridice pe cel ce se întoarce cu pocăință. Așa cum tatăl din Evanghelie și-a îmbrățișat fiul risipitor înainte ca acesta să-și sfârșească cuvântul de mărturisire, tot astfel și Tatăl ceresc aleargă spre orice inimă care se întoarce cu smerenie.
Nu privi prea mult la câte ori ai căzut. Privește la Cel care îți întinde mâna de fiecare dată. Pocăința adevărată nu înseamnă să rămâi privind ruinele trecutului, ci să te ridici și să pornești iarăși pe calea poruncilor.
Fiecare dimineață este o chemare la un nou început. Harul lui Dumnezeu nu numără numai căderile omului, ci și fiecare ridicare făcută cu credință. Pentru Dumnezeu, sufletul care se întoarce este întotdeauna mai prețios decât sufletul care nu a cunoscut niciodată lupta.
Astăzi nu spune: „Am căzut.” Spune: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, încep din nou.”
„Căci de șapte ori cade cel drept și se ridică iarăși.” (Pildele 24:16)
