Este ușor să-L cauți pe Dumnezeu în rugăciune, dar adevărul rugăciunii se arată în felul în care îl privești pe aproapele tău.
Fiecare om care îți iese în cale este o chemare la iubire. Unii îți aduc bucurie, alții îți pun răbdarea la încercare, iar alții te rănesc. Însă niciunul nu vine în viața ta fără îngăduința lui Dumnezeu. Fiecare poate deveni o treaptă spre smerenie sau o pricină de cădere, după cum îți deschizi inima.
Nu spune că Îl iubești pe Dumnezeu dacă nu înveți să rabzi slăbiciunile fratelui tău. Dragostea nu se dovedește prin cuvinte frumoase, ci prin iertare, prin blândețe și prin răbdarea cu care porți neputințele celuilalt. De multe ori, cea mai curată rugăciune este să taci atunci când ai putea răni cu un cuvânt.
Hristos nu ne-a poruncit doar să facem bine celor care ne iubesc, ci și să binecuvântăm pe cei care ne prigonesc și să ne rugăm pentru cei care ne nedreptățesc. Acolo începe iubirea care seamănă cu iubirea lui Dumnezeu.
Când privești pe aproapele tău, nu întreba mai întâi ce îți datorează el ție. Întreabă-te ce așteaptă Hristos de la tine față de el.
„Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut.” (Matei 25:40)
