Dezlegători de limbi. Valoarea multor oameni și a multor cărți stă doar în puterea lor de a‑i constrânge pe toți să rostească cele mai ascunse și mai intime lucruri. Ei sunt dezlegători de limbi și răngi care deschid cei mai încăpățânați dinți. Multe întâmplări și fapte rele, care par trimise omenirii doar ca un blestem, au această valoare și utilitate. — Nietzsche
Patericul inimii despre cuvântul filosofului
Se spunea despre un bătrân al pustiei că, auzind cuvântul filosofului care zicea că există oameni și cărți ce dezleagă limba și scot la iveală cele mai ascunse lucruri ale inimii, a lovit pământul cu toiagul și a zis:
„Fiule, nu greșește filosoful când spune că unii au darul de a deschide gura celor tăcuți, căci Dumnezeu îngăduie uneori oameni, cărți și întâmplări care ne forțează să ne vedem pe noi înșine. Dar să știi că nu tot cel ce dezleagă limba o și vindecă. Uneori dezlegarea limbii este judecata inimii.”
Despre dezlegarea limbii
Un frate a întrebat: „Avvo, filosoful numește pe unii dezlegători de limbi, răngi care deschid dinții cei mai încleștați. Ce înseamnă aceasta?”
Bătrânul a răspuns:
„Fiule, omul poartă în el taine pe care nu le spune nici îngerilor. Dar vine uneori un cuvânt, o carte, un om sau o încercare care îl silește să‑și mărturisească adâncul. Așa lucrează Dumnezeu cu cei ce nu vor să se vadă: trimite dezlegători de limbi, ca să iasă la lumină ceea ce era ascuns. Nietzsche a văzut bine că există oameni care scot la iveală cele mai intime lucruri. Dar ceea ce nu a văzut este că limba se dezleagă nu pentru a ne arăta altora, ci pentru a ne arăta nouă înșine.”
Despre răngile care deschid dinții
Fratele a zis: „Avvo, filosoful numește aceste lucruri răngi care deschid dinții cei mai încăpățânați.”
Bătrânul a răspuns:
„Fiule, ranga este unealtă de forță. Așa sunt uneori necazurile, bolile, căderile, mustrările, oamenii aspri, cuvintele tăioase. Ele nu vin ca să ne zdrobească, ci ca să ne deschidă. Nietzsche a simțit că răul are uneori o utilitate: el forțează omul să vorbească, să se dezvăluie, să se cunoască. Dar noi știm că nu răul dezleagă limba, ci harul care lucrează chiar și în mijlocul răului, precum lumina care pătrunde printr‑o crăpătură.”
Despre întâmplările care par blestem
Fratele a întrebat: „Avvo, filosoful zice că multe întâmplări și fapte rele, care par blestem, au această utilitate.”
Bătrânul a răspuns:
„Fiule, omul vede blestem unde Dumnezeu vede doctorie. Căci uneori omul nu se pocăiește până nu este lovit, nu se smerește până nu este rușinat, nu se curăță până nu este dezvăluit. Nietzsche a înțeles că răul poate avea un rost, dar nu a înțeles că rostul nu vine din rău, ci din Dumnezeu. Răul nu este profesor, ci bici; nu este lumină, ci zgomot; nu este dezlegător, ci instrument prin care lucrează harul.”
Judecata inimii
Bătrânul a încheiat:
„Fiule, dezlegătorii de limbi sunt trimiși ca să ne arate ce ascundem. Dar dacă limba se dezleagă și inima nu se smerește, omul devine doar un vorbitor de sine, nu un vindecat. Să nu te temi de cei ce îți dezleagă limba, ci de cei ce îți închid inima. Căci limba dezlegată fără inimă curățită este sabie fără mâner — iar o sabie fără mâner rănește pe cel ce o poartă.”
Ce a vrut Nietzsche să spună (explicație integrată)
• Nietzsche observă că anumite persoane, cărți sau evenimente au puterea de a scoate la suprafață adevăruri ascunse ale omului.
• El numește aceste forțe „dezlegători de limbi”, adică factori care obligă omul să se dezvăluie.
• Pentru Nietzsche, chiar și răul, suferința, scandalul, greșeala pot avea o funcție revelatoare: ele scot la lumină ceea ce era ascuns.
• În viziune patristică, această idee este adevărată, dar incompletă: nu răul dezvăluie, ci harul care lucrează chiar și în mijlocul răului.
• Nietzsche vede utilitatea psihologică; Sfinții Părinți văd rostul duhovnicesc.
