Bucuria care vine de la Dumnezeu nu face zgomot, ci aduce odihnă inimii.
Lumea caută bucuria în ceea ce se schimbă: în laudă, în câștig, în izbândă și în desfătare. Dar toate acestea trec asemenea umbrei. De aceea, cel ce își sprijină inima pe lucrurile trecătoare va fi când înălțat, când doborât de schimbarea lor.
Bucuria Duhului Sfânt are un alt chip. Ea poate locui într-o inimă săracă, într-un trup obosit și chiar în mijlocul încercărilor. Nu se hrănește din împrejurări, ci din apropierea de Dumnezeu. Cu cât omul se golește de iubirea de sine, cu atât această bucurie se așază mai adânc în sufletul lui.
Nu căuta emoții puternice în viața duhovnicească. Caută credincioșia, iar bucuria va veni la vremea ei. Ea nu se impune cu putere, ci se așază lin, asemenea luminii dimineții care alungă întunericul fără zgomot.
Cel ce a gustat această bucurie nu mai aleargă necontenit după noutăți. El descoperă că Dumnezeu este îndeajuns și că prezența Lui umple golul pe care lumea nu l-a putut umple niciodată.
„Bucurați-vă pururea în Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4:4)
