Un ucenic a venit la un Bătrân, tulburat, și i-a zis: „Părinte, am văzut azi pe stradă un lucru ce mi-a rămas în minte și nu-mi dă pace. Un grup de oameni juca o scenetă: unul făcea pe demonizatul, altul vorbea într-o limbă necunoscută numai de el știută, altul venea și-l „vindeca” pe cel bolnav, iar altul striga despre Dumnezeu și aduna privitori în jurul lor. Mai încolo, am văzut și niște oameni tăcuți, stând la standuri cu cărți și reviste, zâmbind și oprindu-i pe trecători cu vorbă blândă. Nu mi s-a părut curat niciunul din lucrurile acestea, dar nu știu să-ți spun de ce anume. Ce zici, Părinte?”
Iar Bătrânul, după ce a tăcut puțin, a răspuns: „Fiule, ai văzut bine, și tocmai pentru că ai văzut bine te-a tulburat. Nu e reacție de om îngust la minte sau lipsit de „deschidere”, ci e trezvia firească a celui care simte mirosul de fals chiar și atunci când nu-i poate spune numele.
Ce ai văzut pe stradă nu e evanghelizare, e teatru. Unul face pe demonizatul, altul mimează limbi necunoscute, altul „vindecă” la comandă, iar în spate stă omul care racolează — toți patru sunt actori într-o piesă cu un singur scop: să vândă credibilitate. Sfântul Apostol Pavel a numit lucrul acesta cu numele lui adevărat, fără ocolișuri: chiar Satana se preface în înger de lumină — de aceea nu-i de mirare că și slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptății (2 Corinteni 11:14-15). Nu contează cât de convingător pare spectacolul; sursa unei manifestări nu se dovedește prin efectul ei asupra emoției mulțimii, ci prin roadă și prin smerenie. Iar smerenie, într-un asemenea spectacol de stradă, nu găsești — găsești regie.
Mântuitorul ne-a lăsat, dinainte, semnul de recunoaștere al lupilor îmbrăcați în piele de oaie: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7:15-16). Un spectacol care are nevoie de mulțime, de mască și de scenariu ca să „dovedească” prezența lui Dumnezeu nu e purtat de Duhul, ci de regizor. Dumnezeu nu Se demonstrează în piață, ca un scamator care își plătește claca. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că minunile adevărate nu se fac spre spectacol, ci spre folosul sufletului tăcut al celui care are nevoie — și rareori cu public plătit sau adunat anume pentru asta.
Sfântul Ignatie Briancianinov numește starea aceasta prelest — amăgire duhovnicească — atunci când omul, sau o adunare de oameni, ia drept lucrare a harului ceea ce e, de fapt, lucrare a închipuirii sau, mai rău, a duhurilor viclene care se folosesc de slăbiciunea și de foamea sufletească a privitorului. Iar Scriptura ne poruncește limpede să nu credem orice duh: „Iubiților, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:1). Cercetarea aceasta nu e opțională, e datorie. Cel care crede fără cercetare, doar pentru că a fost impresionat, seamănă cu poporul din Fapte 19, care a văzut fiii lui Sceva încercând să scoată draci cu numele lui Iisus fără să-L cunoască pe Iisus — și a fost demonul cel scos care i-a bătut, nu invers.
Cât despre standurile cu „cărți și reviste” care racolează în tăcere, cu zâmbet și pliant: metoda e alta, duhul e același. Nu întâmplător Apostolul spune răspicat: „Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar propovădui altă Evanghelie decât aceea pe care v-am propovăduit-o — să fie anatema!” (Galateni 1:8). Nu blândețea vânzătorului, nu hârtia lucioasă a revistei, nu tonul cald al „vă putem ajuta să înțelegeți Scriptura” validează un lucru — ci concordanța lui cu credința dată sfinților o dată pentru totdeauna (Iuda 1:3), păstrată neschimbată în Biserica lui Hristos de două mii de ani, nu reinventată la fiecare două-trei decenii de câte un grup nou cu literatură nouă.
Nu ești chemat să judeci sufletele acelor oameni, fiule — poate mulți dintre ei sunt înșelați ei înșiși, victime înainte de a fi vânători. Ești chemat, însă, să nu te lași atras în plasa lor, și să numești lucrul pe nume atunci când îl vezi: nu Evanghelie, ci marfă duhovnicească; nu Duhul lui Dumnezeu, ci duhul lumii îmbrăcat în veșmânt religios. Rugăciunea ta, atunci când treci pe lângă un asemenea „spectacol”, poate fi simplă și tăioasă ca un cuțit: Doamne, ferește-mă și pe mine, și pe cei ce se lasă amăgiți, de duhul care se preface în lumină.”
