Dacă Dumnezeu nu Se grăbește cu tine, învață să nu te grăbești nici tu cu tine însuți.
Omul dorește adesea să ajungă repede la măsura desăvârșirii. Se întristează când vede cât de încet se schimbă și cât de des se întoarce la aceleași neputințe. Dar Dumnezeu nu lucrează sufletul ca pe o piatră pe care o cioplește în grabă, ci ca pe un ogor pe care îl pregătește cu răbdare pentru roadă.
Privește câtă îndelungă-răbdare are Dumnezeu cu tine. De câte ori te-a ridicat după cădere, de câte ori ți-a iertat uitarea, răceala și împuținarea credinței. El nu încetează să bată la ușa inimii tale, chiar și atunci când tu întârzii să-I deschizi.
Dacă Dumnezeu are atâta răbdare cu tine, ai și tu răbdare cu lucrarea harului în sufletul tău și cu neputințele aproapelui. Graba este adesea rodul mândriei, care vrea să vadă rezultate imediate. Răbdarea este rodul smereniei, care știe că fiecare creștere adevărată vine la vremea hotărâtă de Dumnezeu.
Nu măsura cât ai mai rămas până la capătul drumului. Mulțumește-I lui Dumnezeu că astăzi te cheamă să faci încă un pas. Cel care înaintează cu răbdare și credincioșie va ajunge acolo unde graba nu poate ajunge niciodată.
„Domnul… este îndelung răbdător față de voi, nevrând să piară cineva, ci toți să vină la pocăință.” (2 Petru 3:9)
