Indrăgirea frumuseții aduce multă pagubă
İnțeleptul: Nu ești frumoasă, dacă te voi socoti urită, pentru a nu-mi pierde mințile din pricina frumuseții tale.
De la lume nu vei agonisi niciun bine
Lumea: Și cum, nu sînt bună?
Înțeleptul: Nu ești bună, dacă te voi cunoaște că ești rea, pentru ca prin răutatea ta să devin bun și la mai mare bine să ajung.
Răspunsul Înțeleptului nu e o negare a realității, ci o strategie a minții. El nu spune că lumea n-ar avea nimic frumos în ea — spune că o va socoti urîtă, ca să nu-și piardă mințile. E aceeași armă pe care pustnicii o foloseau împotriva gîndurilor: nu se contrazic faptele, ci se schimbă privirea asupra lor. Sfântul Ioan Scărarul numește această lucrare “tăierea gîndului de la rădăcină” — nu lupți cu frumusețea în sine, ci refuzi să-i dai mai multă putere asupra ta decît are cu adevărat.
E un fel de nebunie asumată, dar una vindecătoare — asemenea celei pe care Apostolul Pavel o numește “nebunia crucii”, care biruie înțelepciunea acestui veac. A privi frumusețea lumii ca fiind urîtă nu înseamnă a huli creația lui Dumnezeu, ci a-i refuza lumii dreptul de stăpîn peste inimă. Sfântul Isaac Sirul spune limpede: nu lucrul din afară te robește, ci legătura pe care mintea o face cu el. Rupe legătura, și lucrul rămîne neputincios să te mai atragă.
A doua mișcare a Înțeleptului e și mai îndrăzneață: el nu doar că refuză binele mincinos al lumii, ci transformă răul ei într-un dascăl. “Prin răutatea ta să devin bun” — iată o pedagogie pe care Sfinții Părinți o cunosc bine. Nu e vorba de a iubi răul, ci de a-l folosi ca prilej de întărire, așa cum piatra de încercare arată aurul curat. Sfântul Marcu Ascetul învață că cel ce mulțumește lui Dumnezeu pentru ispite le preface în trepte spre virtute, iar cel ce cîrtește le lasă să-l doboare. Lumea, cu tot răul ei, poate deveni fără voie unealta prin care omul își descoperă statornicia — nu pentru că răul ar fi bun, ci pentru că harul lui Dumnezeu știe să scoată lumină și din întuneric.
Astfel, Înțeleptul nu se lasă nici înșelat de frumusețea ei mincinoasă, nici doborît de răutatea ei adevărată — ci le întoarce pe amîndouă spre folosul sufletului, arătînd că nici farmecul, nici vrăjmășia lumii nu au putere asupra celui care și-a așezat mintea în Dumnezeu.
