Pentru nimicirea păcatului trebuia să vină în lume Hristos, Noul Adam
Lumea: Eu zic că tu n-ai citit Sfânta Scriptură. Oare nu zice Evanghelia că „Dumnezeu și Părintele într-atît a iubit lumea (adică pe mine) încît și pe Fiul său unul născut mi l-a dat”? (Io. 3, 16). Tu, dar, nebunule, cum, în ce chip și de ce să mă urăști?
Venirea Domnului și nimicirea păcatului au fost prezise mai înainte de prooroci. Apoi, venind el, ne făgăduiește împărăția sa
Înțeleptul: Ba am citit, dar dacă Tatăl ceresc ți l-a dat pe Fiul său, nu ți l-a dat ca să-l unești cu tine, ci tocmai pentru ca să-i despartă de tine pe ai săi și ca să-i deosebească pe aleșii săi, pentru ca nu cumva, umblînd în lumina ta, ei să moștenească întunericul cel veşnic; ci socotind întunecoasă lumina ta, să dobîndească lumina soarelui celui neapus. Pentru că orice om conștient consideră lumina ta întuneric, frumusețea ta urîțenie, bunătatea ta răutate, liniștea ta zgomot și dezordine, așa încît se ferește de tine și te urăște. În acest chip mărturisește Evanghelistul Ioan că: „Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Io. 1, 5).
Lumea își întemeiază apărarea pe un singur verset, dar îl citește pe jumătate. Este adevărat că Ioan scrie: „Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat” (Io. 3, 16) — dar același Evanghelist, în aceeași scriere, folosește cuvântul „lume” (κόσμος) în mai multe înțelesuri, nu într-unul singur. Cîteodată „lumea” e zidirea bună a lui Dumnezeu (Io. 1, 10), alteori e omenirea căzută pe care Dumnezeu voiește s-o mîntuiască (Io. 3, 16-17), iar alteori e rînduiala stăpînită de „stăpânitorul lumii acesteia” (Io. 12, 31; 14, 30; 16, 11) — orînduirea patimilor și a minciunii, aceeași pe care Sfântul Ioan o oprește să fie iubită în epistola sa: „Nu iubiți lumea, nici cele ce sînt în lume. Dacă iubește cineva lumea, iubirea Tatălui nu este întru el” (1 Io. 2, 15). Lumea din Divan amestecă înadins aceste înțelesuri: se ascunde în versetul care o numește iubită de Dumnezeu, ca să scape de cel care o dă de gol drept vrăjmașă a Lui.
Dar dragostea lui Dumnezeu pentru lumea căzută nu este o încuviințare a stării ei, ci tocmai voința de a o scoate din ea. Un doctor care iubește pe cel bolnav nu iubește boala; dimpotrivă, tocmai pentru că îl iubește pe om, luptă împotriva bolii care îl ține rob. Așa a venit Hristos — nu ca să Se unească cu păcatul lumii, ci ca să-l nimicească din rădăcină, „nimicind cu moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții” (Evr. 2, 14). Iar pentru aceasta trebuia să vină ca Noul Adam. Sfântul Irineu de Lyon numește lucrarea lui Hristos „recapitulare” (ἀνακεφαλαίωσις): tot ce a stricat cel dintâi Adam prin neascultare, al doilea Adam a îndreptat prin ascultare — pom pentru pom, prin lemnul crucii în locul lemnului cunoștinței; ascultare pentru neascultare, prin „da”-ul Fecioarei în locul căderii Evei. „Precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia” (1 Cor. 15, 22), iar „cel de pe urmă Adam s-a făcut duh dătător de viață” (1 Cor. 15, 45).
Aici se vede limpede și răspunsul Înțeleptului. Fiul nu a fost dat lumii ca să fie primit de ea și încorporat rînduielii ei, ci ca să-i smulgă din mijlocul ei pe cei ce sînt ai lui Dumnezeu. De aceea El nu vine să împace două firi asemenea, ci să despartă lumina de întuneric, exact cum mărturisește tot Ioan: „Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Io. 1, 5). Cine trăiește încă în rînduiala celui dintâi Adam vede răsturnat: numește lumina întuneric, pentru că orice lumină adevărată îi arată goliciunea. Nu întâmplător tot Scriptura strigă: „Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău” (Is. 5, 20). Iubirea lui Dumnezeu pentru lume (ca zidire căzută pe care voiește s-o vindece) este tocmai temeiul pentru care Fiul Său desparte pe ai Săi de lume (ca rînduială a păcatului), nu contrariul ei.
Așadar, Lumea nu greșește citind că e iubită — greșește crezînd că a fi iubită de Dumnezeu înseamnă a fi îndreptățită așa cum este. Hristos, Noul Adam, n-a venit s-o încununeze, ci s-o vindece prin moartea patimilor ei; iar cine rămîne credincios stării vechi, tot pe Evanghelistul Ioan îl are drept martor al despărțirii care urmează.
