Sunt momente când cea mai mare lucrare a omului este să înceteze a se sprijini pe sine și să lase loc lucrării lui Dumnezeu.
Omul dorește adesea să controleze totul: timpul, oamenii, împrejurările și chiar felul în care Dumnezeu ar trebui să lucreze. Dar harul nu se supune voii omului. El vine în inima care se smerește, care se roagă și care știe să aștepte.
A încredința lui Dumnezeu viața ta nu înseamnă a deveni nepăsător. Înseamnă să faci cu credincioșie ceea ce depinde de tine și să lași în mâinile Lui ceea ce depășește puterea ta. Neliniștea nu adaugă nimic iubirii lui Dumnezeu, iar grija fără nădejde nu schimbă cursul lucrurilor. În schimb, o inimă încredințată Domnului găsește pace chiar înainte ca răspunsul să se arate.
De multe ori, Dumnezeu lucrează în tăcere. În timp ce tu crezi că nu se întâmplă nimic, El pregătește inima, deschide drumuri nevăzute și rânduiește întâlniri pe care numai în urmă le vei înțelege. Credința vede mâna Lui chiar și atunci când ochii văd numai așteptare.
Nu încerca să porți singur ceea ce Dumnezeu te cheamă să-I încredințezi. Lasă-I Lui povara și păstrează-ți credincioșia. Cel care știe să aștepte înaintea Domnului va descoperi că Dumnezeu nu întârzie niciodată, ci lucrează întotdeauna la vremea cea mai potrivită.
„Încredințează Domnului calea ta și nădăjduiește în El, iar El va lucra.” (Psalmul 36:5 LXX / Psalmul 37:5 MT)
