Blândețea nu este slăbiciunea celui care nu poate răspunde, ci puterea celui care a învățat să-și stăpânească inima.
Omul mânios crede că își apără dreptatea, dar adesea își pierde pacea. Omul blând nu renunță la adevăr, ci renunță la patima care întunecă adevărul. El știe că un cuvânt rostit cu liniște poate vindeca mai mult decât o sută de cuvinte spuse cu asprime.
Blândețea se naște din smerenie. Cel care își vede propriile neputințe nu se grăbește să osândească slăbiciunile altora. El răspunde cu răbdare, ascultă înainte de a vorbi și se roagă înainte de a judeca. În felul acesta, inima lui devine un loc în care și adevărul, și iubirea pot locui împreună.
Hristos nu a biruit lumea prin puterea armelor, ci prin puterea iubirii. El a răspuns ocării cu tăcere, urii cu iertare și morții cu viață. Cu cât omul se apropie mai mult de Hristos, cu atât blândețea Lui începe să se arate și în viața sa.
Nu căuta să ai ultimul cuvânt. Caută să ai o inimă în care Hristos să poată vorbi. De multe ori, cea mai mare biruință nu este să-l învingi pe celălalt, ci să nu lași mânia să te învingă pe tine.
„Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11:29)
