Nu orice tăcere este plină de Dumnezeu, dar nici o inimă nu-L poate auzi fără să învețe tăcerea.
Lumea este plină de glasuri care cer neîncetat atenția omului. Gândurile se îngrămădesc, cuvintele se înmulțesc, iar sufletul obosește. În această tulburare, glasul lui Dumnezeu nu încetează să vorbească, însă omul nu mai are liniștea de a-L asculta.
Învață să păstrezi clipe de tăcere nu doar cu buzele, ci și cu mintea. Nu alerga după fiecare gând și nu răspunde fiecărei neliniști. Lasă-le să treacă asemenea norilor pe cer și întoarce-ți inima către Domnul. În tăcerea plină de rugăciune, sufletul începe să vadă mai limpede ceea ce înainte era ascuns.
Tăcerea nu este un gol, ci un loc de întâlnire. Acolo se domolesc patimile, se limpezesc gândurile și se adâncește rugăciunea. Omul care învață să tacă înaintea lui Dumnezeu va vorbi mai puțin din grabă și mai mult din iubire.
Nu te teme de liniște. De multe ori, Dumnezeu nu umple inima cu vorbe multe, ci cu prezența Sa. Iar o clipă petrecută în această prezență poate hrăni sufletul mai mult decât multe cuvinte.
„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu.” (Psalmul 45:10 LXX / Psalmul 46:10 MT)
