Lumea spune că libertatea înseamnă să faci tot ceea ce dorești. Hristos arată că adevărata libertate începe atunci când înveți să dorești ceea ce este bine.
Omul stăpânit de patimi se crede liber, dar este purtat de propriile sale dorințe asemenea unei corăbii fără cârmă. Astăzi îl conduce mânia, mâine iubirea de slavă, poimâine frica sau plăcerea. El nu este stăpân pe sine, ci rob al celor care îl trag în toate părțile.
Ascultarea de Dumnezeu nu micșorează omul, ci îl așază în adevărul firii sale. Așa cum peștele trăiește în apă și pasărea în văzduh, tot astfel sufletul omului a fost zidit să trăiască în voia lui Dumnezeu. Când se îndepărtează de ea, nu găsește libertate, ci rătăcire.
Fiecare poruncă a lui Hristos este o ușă deschisă spre libertatea inimii. Iertând, te eliberezi de ură. Smerindu-te, te eliberezi de mândrie. Miluind, te eliberezi de iubirea de avere. Rugându-te, te eliberezi de robia grijilor. Astfel, ascultarea devine începutul adevăratei libertăți.
Nu te întreba de câte porunci trebuie să te ții. Întreabă-te cât de aproape dorești să fii de Hristos. Cel care Îl iubește nu vede poruncile ca pe niște lanțuri, ci ca pe pașii care îl conduc spre Viață.
„Dacă veți rămâne în cuvântul Meu… veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:31–32)
