Nu tot ceea ce pare bun vine de la Dumnezeu și nu tot ceea ce este greu este împotriva voii Lui. De aceea, omul are nevoie nu numai de râvnă, ci și de discernământ.
Vrăjmașul nu ispitește întotdeauna prin rău vădit. Uneori se ascunde în spatele binelui făcut fără smerenie, al cuvintelor rostite fără iubire sau al râvnei lipsite de înțelepciune. Acolo unde lipsește discernământul, chiar și intențiile bune pot duce sufletul în rătăcire.
Discernământul se naște dintr-o inimă curățită prin pocăință și luminată de rugăciune. Omul care se grăbește să hotărască după propria minte greșește adesea. Cel care se oprește, se roagă și caută voia lui Dumnezeu începe să vadă lucrurile nu așa cum îi plac lui, ci așa cum sunt înaintea Domnului.
Nu te încrede în fiecare gând care îți vine și nici în fiecare simțire care te mișcă. Întreabă-te dacă ele nasc smerenie, pace, iubire și ascultare de Dumnezeu. Pomul se cunoaște după roadele lui. Tot astfel, și gândurile se cunosc după rodul pe care îl lasă în inimă.
Cere-I lui Dumnezeu nu doar puterea de a face binele, ci și lumina de a-l recunoaște. O inimă luminată de har va alege mai degrabă calea smerită și sigură decât drumul strălucitor care hrănește iubirea de sine.
„Iar rugăciunea mea este ca dragostea voastră să prisosească tot mai mult și mai mult în cunoștință și în orice pricepere, ca să deosebiți cele ce sunt de folos.” (Filipeni 1:9–10)
