What’s the best way to explore a new city?
The first city in Scripture was built by Cain (Genesis 4:17): man, fleeing the face of God, made a resting place out of what he could master. Since then the material world is our city of passage, with its streets, shop windows and squares, and every step on it is a choice. „For here we have no continuing city, but we seek one to come” (Hebrews 13:14). To walk it without possessing it is xeniteia, the exile of the Ladder: to pass through things without being caught by them.
Modern man struggles with a city of shop windows. The lust of the flesh, the lust of the eyes and the pride of life (1 John 2:16) have taken the shape of pleasure bought, image collected, ideology that tells you who you are, concept that stands in for truth, habit that has become law, and vainglory that demands to be seen. Each is a thought (logismos) that can become a master. Whoever stops at it and embraces it builds a house in a place he was only meant to cross. This is why Paul asks us to bring „every thought into captivity to the obedience of Christ” (2 Corinthians 10:5) and not to be robbed „through philosophy and empty deceit” (Colossians 2:8). Lot’s wife left the city with her body, but stopped with her heart (Luke 17:32).
The road divides. At the end of one stands the heavenly Jerusalem, the city without a temple, for God himself is its light (Revelation 21:22-23). At the end of the other stands Babylon („Come out of her, my people”, Revelation 18:4), which ends in hell. These are not two cities handed down from outside but the fruit of our steps: the city above is built from steps taken in humility, and the abyss below from steps taken in passion. St. Isaac the Syrian says hell is the same fire of God’s love, felt as torment by the one who loved something else. So every step in the city is already an entrance, and we reach the city above only by passing through the one below without staying in it.
Apophthegm
A brother asked an elder: „How do I know where I am going in the city?”
The elder answered: „Do not look at the road beneath your feet, but at the place where your thought comes to rest at evening. There you have built your house. If it rests at the shop window, you are a citizen of the city; if it rests in prayer, you are a pilgrim.”
And he added: „Before sleep, ask yourself one thing: today, did I pass through, or did I stay?”
Prima cetate din Scriptură a zidit-o Cain (Facere 4:17): omul fugit de fața lui Dumnezeu și-a făcut odihnă din ceea ce putea stăpâni. De atunci, lumea materială este orașul nostru de trecere, cu străzi, vitrine și piețe, iar fiecare pas pe ea este o alegere. „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare” (Evrei 13:14). A o străbate fără a o stăpâni înseamnă xeniteia, străinătatea Scării: să treci prin lucruri fără să te lași prins de ele.
Omul modern se luptă cu un oraș de vitrine. Pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții (1 Ioan 2:16) au căpătat chipul plăcerii cumpărate, al imaginii strânse, al ideologiei care îți spune cine ești, al conceptului care ține loc de adevăr, al obiceiului ajuns lege, al slavei deșarte care cere să fii văzut. Fiecare este un gând (logismos) care se poate face stăpân. Cine se oprește la el și-l îmbrățișează își zidește casă într-un loc pe care trebuia doar să-l treacă. De aceea Pavel cere să ținem „orice gând în robie ascultării lui Hristos” (2 Corinteni 10:5) și să nu fim furați „prin filosofie și amăgire deșartă” (Coloseni 2:8). Femeia lui Lot a ieșit din oraș cu trupul, dar s-a oprit cu inima (Luca 17:32).
Drumul se desparte. La capătul unuia stă Ierusalimul ceresc, cetatea fără templu, căci Dumnezeu însuși îi este lumina (Apocalipsa 21:22-23). La capătul celuilalt stă Babilonul („Ieșiți din ea, poporul Meu”, Apocalipsa 18:4), care se sfârșește în iad. Nu sunt două orașe date din afară, ci rodul pașilor: cetatea de sus se zidește din pașii făcuți în smerenie, iar prăpastia de jos din pașii făcuți în pofte. Sfântul Isaac Sirul spune că iadul este același foc al iubirii lui Dumnezeu, simțit ca chin de cel care a iubit altceva. Așadar, fiecare pas în oraș este deja o intrare, și nu ajungem în cetatea de sus decât trecând prin cea de jos fără a rămâne în ea.
Apoftegmă
Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Cum aflu încotro merg în oraș?”
Bătrânul a răspuns: „Nu te uita la drumul de sub picioare, ci la locul unde ți se oprește gândul seara. Acolo ți-ai zidit casa. Dacă ți se oprește la vitrină, ești cetățean al orașului; dacă ți se oprește la rugăciune, ești pelerin.”
Și a adăugat: „Înainte de somn, întreabă-te un singur lucru: azi am trecut sau am rămas?”
