Nu orice întârziere este o lipsă a lui Dumnezeu. De multe ori, ceea ce numim noi întârziere este vremea în care Dumnezeu pregătește inima pentru darul pe care dorește să i-l dăruiască.
Omul privește la ceas, Dumnezeu privește la suflet. Noi dorim răspunsuri grabnice, dar Domnul lucrează pentru veșnicie. Dacă ne-ar dărui uneori ceea ce cerem înainte de a fi pregătiți să primim, darul ar deveni pentru noi pricină de mândrie sau de pierzare.
Așteptarea este o școală a credinței. Ea descoperă dacă Îl căutăm pe Dumnezeu doar pentru darurile Lui sau pentru El Însuși. Atunci când rugăciunea rămâne statornică chiar și fără răspuns văzut, iubirea începe să se curețe de interes și să se apropie de adevărata încredere.
Nu socoti tăcerea lui Dumnezeu drept părăsire. Semințele nu răsar în ziua în care sunt semănate, iar rădăcinile cresc în ascuns. Tot astfel, harul lucrează adesea în adâncul inimii fără zgomot și fără semne văzute. Ceea ce astăzi pare nemișcat poate fi mâine rod bogat.
Așteaptă-L pe Domnul fără cârtire și fără deznădejde. Fiecare clipă petrecută în credincioșie pregătește sufletul pentru întâlnirea cu voia Lui. Dumnezeu nu întârzie niciodată; El vine întotdeauna la vremea care mântuiește.
„Așteaptă pe Domnul; îmbărbătează-te și să se întărească inima ta și așteaptă pe Domnul.” (Psalmul 26:14 LXX / Psalmul 27:14 MT)
