Înțeleptul: Bine, cît privește viața și averea lor, mi-ai spus adevărul; dar despre sufletele lor, oare cum socotești să fie și cum o duc ele în lumea aceea fără de sfîrșit? Mai cu seamă la asta vreau să-mi răspunzi fără minciună.
Lumea: Îți voi răspunde acum după socoteala voastră, adică așa cum gîndiți voi, cum că cei buni sînt moștenitorii raiului, iar cei răi — ai iadului. Să știi deci că, dacă așa stau lucrurile, mai mulți se află în iad decît în rai.
Aici Lumea își schimbă tonul. Pînă acum vorbea ca o măscăritoare prinsă cu mîța-n sac, silită să recunoască deșertăciunea darurilor ei. Acum vorbește ca un martor citat să depună mărturie despre ceva ce o depășește — și tocmai de aceea cere o îngăduință: „după socoteala voastră”, adică după credința creștinilor, nu după o știință proprie a ei asupra celor veșnice. E un semn de măiestrie duhovnicească a lui Cantemir: Lumea nu poate vorbi despre rai și iad decît împrumutînd limba Bisericii, pentru că dincolo de moarte glasul ei nu mai are nicio putere.
Cuvîntul ei aspru — „mai mulți se află în iad decît în rai” — nu e o noutate pentru cititorul Scripturii. Însuși Domnul a spus: „Intrați prin poarta cea strîmtă, că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire, și mulți sînt cei ce intră prin ea. O, cît de strîmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață, și puțini sînt care o află!” (Matei 7:13-14). Un ucenic L-a întrebat pe Hristos direct: „Doamne, oare puțini sînt cei ce se mîntuiesc?”, iar răspunsul nu a fost o statistică, ci o poruncă: „Siliți-vă să intrați prin poarta cea strîmtă” (Luca 13:23-24). Cuvîntul Domnului mută întrebarea din planul curiozității în planul răspunderii personale — nu „cîți se mîntuiesc”, ci „mă silesc eu?”.
Sfîntul Ioan Gură de Aur, tîlcuind acest loc, spune același lucru fără menajamente: mulți sînt chemați, dar puțini aleși, nu pentru că Dumnezeu ar fi zgîrcit la milă, ci pentru că voia omului se lasă cu ușurință amăgită de lat și de lesnicios. El nu lasă însă cuvîntul să cadă în deznădejde, ci îl întoarce spre trezvie: cel ce aude că mulți pier nu trebuie să judece pe altul, ci să se cerceteze pe sine, ca nu cumva chiar el să fie dintre cei mulți.
Sfîntul Isaac Sirul, pe de altă parte, așază lîngă acest cuvînt aspru o nădejde la fel de adevărată: mila lui Dumnezeu covîrșește păcatele lumii întregi ca o picătură de apă aruncată în mare, și El nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu (Iezechiel 33:11). Cele două cuvinte nu se bat cap în cap: strîmtimea porții arată răspunderea liberă a omului, iar covîrșirea milei arată nemărginirea lui Dumnezeu care așteaptă la poartă pînă în ceasul din urmă. Sfîntul Siluan Athonitul a purtat toată viața această tensiune ca pe o rugăciune: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui” — adică ia aminte cu toată seriozitatea la cuvîntul Lumii, dar nu-l lăsa să-ți stingă nădejdea în Hristos.
De aceea, cuvîntul de astăzi al Lumii nu e făcut să înspăimînte, ci să trezească. Nu ni se cere să numărăm pe cei din iad, ci să ne silim pe noi înșine, prin pocăință și priveghere, să nu fim găsiți printre ei.
