Zis-a un bătrân:
„Am văzut pe un frate umflându-se ca burdihanul plin de vânt, și l-am întrebat: ce porți în tine?
Iar el a răspuns: mă cred mai presus decât ceilalți fireşti.
Şi i-am zis: aceasta-i mândria, mama tuturor căderilor, ceea ce l-a aruncat pe îngerul cel luminat din cer în întuneric.
Și încă i-am zis: cel mândru nu vede pe nimeni, nici pe sine — de aceea cade fără să știe de unde.”
Zis-a iarăși:
„Un altul mânca fără saț, deşi trupul îi era ca un sac fără fund.
L-am întrebat de ce nu se opreşte, iar el a zis: nu ştiu să mă mai satur.
Aceasta este lăcomia pântecelui, care omoară duhul prin trup.
Și am văzut că nu hrana îl mânca pe el, ci el se făcuse hrană pentru pofta lui.”
Și despre desfrânare a zis un părinte:
„Focul acesta arde mai iute decât toate, căci intră pe ochi şi pe gând,
și cel ce nu-şi păzeşte simţirile e ca omul ce ţine jăratic în sân şi se miră că se arde.
Și am mai zis: cel ce se arde nu mai știe unde e rana și unde e focul — și atunci nu mai poate fugi de nici unul.”
Despre iubirea de arginţi a spus un bătrân:
„Cel ce adună fără saţiu e ca omul care bea apă de mare — cu cât bea mai mult, cu atât îi este mai sete.
Și am văzut că argintul nu-l slujea pe el, ci el slujea argintului ca unui stăpân fără milă.”
Iar despre pizmă a zis Avva:
„Am văzut un frate uscându-se la faţă, deşi nu ducea lipsă de nimic.
L-am întrebat ce boală are, iar el a zis: binele fratelui meu mă doare mai tare decât răul meu propriu.
Aceasta e pizma, care roade osul cum roade cariul lemnul.
Și am zis: pizma nu se vindecă decât prin recunoștință — căci numai cel ce mulțumește poate vedea lumina din altul fără să se întunece el.”
Despre mânie a zis un stareţ:
„Cel mâniat e ca o casă cu acoperişul luat de vânt — orice ploaie intră şi o strică pe dinăuntru.
Și am zis: mânia nu lovește întâi pe celălalt, ci pe cel ce o poartă — căci își rupe singur acoperișul și se miră că-l plouă.”
Iar despre trândăvie, cel mai viclean dintre demoni, a spus un părinte:
„Vine la amiază şi îi şopteşte călugărului că ziua-i lungă şi chilia-i strâmtă,
şi-i face pe toţi ceilalţi fraţi să pară vrednici de dispreţ,
iar pe el să-l facă să lenevească până uită de ce a venit în pustie.
Și am zis: trândăvia nu lovește, ci dezleagă — dezleagă mintea, dezleagă voia, dezleagă rugăciunea, până nu mai rămâne nimic de dezlegat.”
Și a încheiat bătrânul, zicând:
„Toate acestea sunt șapte uși ale morții, dar toate se deschid dintr-un singur prag: uitarea de Dumnezeu.
Cel ce-şi aduce aminte de El în tot ceasul, nu are loc de intrare vrăjmaşului.
Căci pomenirea lui Dumnezeu e ca lumina: nu alungă întunericul, ci îl face să nu mai fie.”
